PSD și PNL nu-și pun în aplicare propriul plan de guvernare – Energia, în aer!

3391

* Unde e creșterea promisă a producției de energie a CEO?
* Strategia Energetică a României există dar lipsește cu desăvârșire
* PSD și-a permis să nu voteze amendamente vitale pentru județ
* România, singura țară din UE care nu are aprobată o strategie energetică

Nepriceperea și nepăsarea actualului govern devin insuportabile chiar și pentru membrii partidelor aflate la cârma țării. În 2021, oamenii ăștia au concluzionat, într-o ședință, și au agreat totodată, printre altele, că strategia energetică trebuie aprobată și că e necesară creșterea energiei pe cărbune. Numai că, din 2021 și până în prezent, Strategia Energetică a României este blocată și nu a apucat să fie adoptată, iar producerea energiei electrice pe cărbune, nu numai că nu a crescut, ci a scăzut la un nivel nemaiîntâlnit până acum.

2021: ,,Introducerea în obiective – Finalizare si aprobarea Strategiei Energetice a României 2021-2030, cu perspectiva anului 2050
La măsuri pe termen scurt PSD susține următoarele:
-Prelungirea schemei de compensare și plafonare a prețului de la 5 la 6 luni – se poate face prin amendarea legii la evaluarea ei intermediara
– La stimularea producție de gaze – măsură pe termen scurt – deblocarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale ONSHORE si OffShore – Pentru legislația de Offshore este nevoie de un acord politic la un nivel de conducere;
-La creștere producție gaz se dorește și creștere capacitate de depozitare gaz!
Creștere producție de cărbune – solicitare inițială: Creșterea cu 60% a cantității de cărbune extrase de către CEO- termen 9 luni pentru a asigura Funcționarea CEO în regim maximal: 3 grupuri la Turceni, 3 grupuri la Rovinari, câte unul la Ișalnița și Craiova- termen 9 luni – PNL agreează ideea, dar nu o dorește în PG (plan de guvernare, n.r.) din cauza unor angajamente externe – cum procedăm ca să implementăm această creștere ? Am convenit că tot ce ține de PNRR să fie scos din aceste discuții pe PG (și din PG) și ridicate la nivel de conduceri de partid – termenele de scoatere a capacităților energetice pe bază de cărbune nu sunt acceptabile corelat cu punerea în funcțiune a unor capacități noi de producție.”
– asta discutau politicienii menționați în urmă cu aproape doi ani.
Astfel, Strategia Energetică n-a putut fi adoptată din cauza unei sesizări a ecologiștilor, iar avizul de mediu a fost anulat de instanță. Soluția nu este definitivă.
De asemenea, OG 175 ar fi trebuit coroborată cu adoptarea Strategiei și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030. Nu s-a întâmplat.
Mai mult, senatorul Ion Iordache a depus mai multe amendamente la OG 175 care va deveni lege, pentru ca grupurile energetice să nu se închidă atâta timp cât este cărbune. PSD a votat împotrivă.
,,Au votat împotrivă și la amendamentul care asigura finalizarea hidrocentralei de la Vădeni! În afara minciunilor din declarații și postări, când vine rândul faptelor, Psd-iștii gorjeni sunt împotriva gorjenilor! Vor ca județul nostru să rămână la mila lor, izolat și sărac!”, a declarat senatorul Iordache.
PSD a răspuns, dar fără să explice de ce n-a votat amendamentele vitale pentru județ: ,,Atacurile furibunde lansate pe fondul disperării demonstrează micimea și ipocrizia celor care le susțin”.
În concluzie, oamenii din sistem spun că actualii șefi ai țării: ,,Nu știu de capul lor. Nu au habar despre ce trebuie să facă. La toate se adaugă o nesfârșită nepăsare. Oamenii ăștia au pus în pericol tot sistemul energetic național. Până și Bulgaria și-a adoptat Strategia Energetică”. Și, tichia de mărgăritar ar fi că actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, n-a ajuns nici până acum la Bruxelles pentru a face demersurile necesare privind modificarea necesară a programului de decarbonizare din PNRR.
M.C.H.

3 COMENTARII

  1. Această adunătură psd isto -pnl isto trebuie sa plece cât mai repede. Minciuna la ei este un mod de viață. Orice zi care trece cu această adunătură la guvernare produce pagube pentru țară mai mari decât un cutremur.La alegeri avem ocazia să-i trimitem la groapa de gunoi a istoriei, până când nu distrug acest județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.