Programul ,,România Reciclează” ajunge la Târgu-Jiu

1297

Peste 50.000 de kilograme de aparatură electrică veche și baterii uzate au fost predate spre reciclare în prima lună a campaniei „România Reciclează”, organizată de Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), în parteneriat cu autoritățile publice locale.

Încurajați de sloganul „DEEEgeaba păstrezi deșeurile de echipamente electrice și electronice. Reciclează-le și câștigi premii pe loc!” și de recompense, sute de români au predat spre reciclare aparatura electrică veche. În prima etapă a programului (15 aprilie – 15 mai) au avut loc acțiuni de colectare în 35 de orașe și comune (din județele Prahova, Suceva, Maramureș, Hunedoara, Constanța, Olt ș.a) în care cetățenii s-au mobilizat pentru reciclare. În topul localităților din care s-au colectat cele mai mari cantități de DEEE-uri se numără Caracal, Hârșova și Baia Sprie (Maramureș).
Pentru următoarele săptămâni alte 40 de localități – printre care și Buzău, Râmnicu Vâlcea și Târgu-Jiu se pregătesc să recicleze. Campania va continua până pe 30 iunie 2019, iar primăriile care doresc să se alăture își pot exprima interesul printr-un email pe adresa office@environ.ro. Aflat la a treia ediție, programul „România Reciclează” are drept obiective creșterea nivelului de conștientizare al populației cu privire la importanța colectării selective și reciclării și încurajarea formării unor obiceiuri responsabile față de mediul înconjurător. Campania urmărește, totodată, potențarea cantităților de aparate electrice vechi colectate și trimise către reciclare în vederea onorării angajamentelor luate de țara noastră în domeniul protecției mediului și protejării sănătății cetățenilor. Campania „România Reciclează” se adresează locuitorilor, persoane fizice din localitățile participante, instituind un mecanism de premiere pe loc a participanților care predau aparatura veche sau defectă la punctele de colectare. Pentru echipamentele de mari dimensiuni, cetățenii pot solicita ridicarea de la domiciliu în baza unei programări realizate prin Call Center la 031.827.0000 sau e-mail pe adresa logistica@environ.ro. Conform OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare (un centru la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru pe localitate) sau colectarea periodică cu operatori desemnați.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.