O carte inspirat intitulată «Oraşul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului – cronică ilustrată», avându-l drept autor pe Domnul viceprimar, Adrian Tudor Drăghici, constituie o lucrare de referinţă, apărută cu aproape un an în urmă la Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, ca o vie oglindire a eroismului urmaşilor pandurilor, dar, şi ca o reverberaţie a eticului care este în sine universal, cum spunea Hegel, sau a istoricităţii care transcende clipei trecătoare, pentru că de această dată, putem spune că avem înaintea ochilor minţii un reper al neuitării şi o scrutare a meandrelor memoriei recunoscătoare, ca o clepsidră în care viaţa cu timp şi fără timp se doreşte o binemeritată evocare şi o dreaptă cinstire a eroilor târgujieni care s-au distins prin spiritul combativ dus până la sacrificiu şi prin curajul deosebit manifestate în luptele din perioada Primului Război Mondial.
Cartea de faţă dorește să contureze o imagine generală a ceea ce au însemnat Luptele de la Podul Jiului
Pentru că Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria universală și națională, un moment în care autoritățile au recurs la toate mijloacele posibile pentru a putea controla populația și mai strict decât până atunci, iar prin intermediul presei, al pamfletelor, afișelor și imaginilor de pe telegrame s-a încercat inducerea imaginilor dorite asupra războiului și a rolului autorităților în desfășurarea lui. Putem vorbi, chiar și despre o tipologie a unor diverse efecte asupra populației, influențând atitudinile, mentalitățile și comportamentul celor avuți în vedere. Astfel, putem spune că publicaţiile vremii au influențat finalitatea războiului și că au avut un cuvânt de spus cu privire la victoria sau înfrângerea unor state beligerante, când luptele propriu-zise au atins apogeul în ultimii doi ani de conflict. Prin urmare, cartea de faţă dorește să contureze o imagine generală a ceea ce au însemnat Luptele de la Podul Jiului, în timpul Primului Război Mondial și cum au influențat ele rezultatul final. Dar, nefericiţi pot fi oamenii care își fac iluzia că istoria începe acolo unde vor ei să bată țărușul şi vai de capul lor, când ajung să se convingă, cât de mult se înșeală! Aceasta predică marii înțelepți care încearcă să ferească omenirea de repetarea greșelilor, cu o îndărătnicie demnă de o cauză mai bună. Fiecare loc plin de amintiri e cel mai potrivit să ilustreze axioma că omenirea nu știe să învețe mare lucru din dezastrele prin care a trecut. Nonșalanța cu care se acreditează acum ideea iminenței celui de-al treilea război mondial, exact la împlinirea unui secol de la încheierea celui dintâi este un fel de masochism estetic sau poate ca o grijă nepăsătoare a celui care se aruncă în gol ca să îi fie lustruite ghetele.
Un cercetător al tainelor trecutului plaiurilor Gorjului
Iar, pentru că o astfel de carte presupune şi un fel de conjugare a paradigmelor, chiar dacă domnul prof. dr. Gheorghe Nichifor îl consideră pe autor un fel de “«scormonitor» (destul de insolit pare termenul n.n.) al tainelor trecutului plaiurilor Gorjului”, dincolo de orice apreciere, merită să-i dăm crezare chiar autorului, care spune că: ,,Ideea de a scrie o «cronică ilustrată» a început să prindă contur după un lung şi adesea dificil drum parcurs pentru a realiza un film documentar despre comisarul Ioan C. Popilian, «eroul de la Jiu», cum l-a numit Ion Tic, jurnalist la «Ilustraţiunea română», revistă de «reportaj fotografic şi documente», supliment săptămânal al ziarului «Universul», unul dintre cele mai citite ziare interbelice, a cărui apariţie a încetat în 1953”, pentru că tânărul autor a iniţiat demersuri de documentare şi de identificare a manuscriselor privitoare la luptele de la Podul Jiului. Trebuie să înţelegem că fără cinstirea eroilor, amintirile neamului se șterg, peste tradițiile multiseculare se așterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul fără reper al unui popor, alături de mormântul unei patrii pustiite! Poate uităm prea ușor că, dacă unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, el se află în declin, iar când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului suspect, a luptelor fratricide pentru putere, când îşi uită credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge! Nescriind şi neştiind nimic despre sacrificiul eroilor noştri, ne vom agăţa de promisiunile unei societăţi bolnave şi imorale, o societate care nu mai pune nici un preţ pe valorile autentice, pe normalitatea familiei sau pe legile lăsate de Dumnezeu, căci alte legi cumplite şi absurde par a guverna vieţile noastre, iar noi nu vom avea tăria de a le respinge, fiind sugrumaţi de frica de a ne pierde şi fărâma de pâine amară pe care o mai mâncăm şi pe care o considerăm cea de toate zilele, ca în Rugăciunea Domnească «Tatăl Nostru», cea care care ne ajută mereu şi ne întăreşte!
Viceprimarul Adrian Tudor Drăghici este fiul acestui ,,colţ de pământ românesc, de atâtea ori sfânt”
Eroii de la Podul Jiului au luptat cu vitejie pentru ţara lor! Şi-au dat viaţa pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate. O libertate pe care, de multe ori o înţelegem cu totul altfel decât şi-ar fi dorit eroii neamului nostru. Jertfa lor mântuitoare ne redă, astăzi, un strop din demnitatea pierdută de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri că suntem români şi să ridicăm puţin fruntea plecată sub povara greutăţilor şi a umilinţelor îndurate azi, mai mult ca oricând! Şi trebuie să-i dăm crezare autorului, cel care asudă şi se luptă cu dilemele şi cu inexactităţile strecurate în unele documente, dar, dincolo de orice osteneală scriitoricească, domnul viceprimar Adrian Tudor Drăghici le mulţumeşte celor care l-au ajutat să împlinească această menire, pentru a dovedi că este fiul acestui ,,«colţ de pământ românesc, de atâtea ori sfânt», cu speranţa că tânăra generaţie, de astăzi, dar şi cele următoare, nu vor uita că la 14 octombrie 1916, copiii, femeile şi bătrânii au învins, cu arme din muzeul oraşului, cea mai bine organizată şi dotată armată, armata germană”, de departe constituind cel mai plauzibil argument al motivaţiei scrierii acestei cărţi! Să remarcăm faptul că reperele esenţiale ce definesc paginile cărţii cuprind evocarea unor figuri emblematice, dintre care putem aminti pe aceea a Generalului Henri Mathias Berthelot, Şeful Misiunii Militare Franceze în România şi consilier militar al Regelui Ferdinand, ca şi ale generalilor: Ion Dragalina, Ion Anastasiu şi Ion Culcer, a sublocotenetului Ion Bardan, învăţător din Târgu-Cărbuneşti, a învăţătorului Grigore Popescu, cel care în 1916 nu era decât un copil de 13 ani din satul Vălari, a foştilor cercetaşi, Sebastian Râmniceanu şi Victor Şuler sau a fostului mare proprietar, Iorgu Slăvescu, care a distribuit trupei alimente, a locotenentului Constantin Pârvulescu, a comerciantului Gheorghe Nicolăescu, care a distribuit cartuşe apărătorilor oraşului, la care se adaugă şi mărturiile Generalului Titus Gârbea. Desigur, cartea prezintă filmul evenimentelor care s-au derulat la vremea respectivă şi nu lasă loc de îndoială asupra veridicităţii surselor de documentare şi de inspiraţie, iar prin ceea ce înseamnă reflectarea zilei de 14 octombrie 1916 în presa vremii, represaliile administraţiei germane asupra locuitorilor care n-au fugit în calea năvălitorilor, putem spune că Târgu-Jiul este «oraşul eroilor» nemuritori şi mereu cinstiţi spre nemurire! Întotdeauna, pomenirea eroilor români din toate timpurile ca și cultul morților, în general, reprezintă acte de statornicie, continuitate și unitate în cuget și simțiri, de-a lungul generațiilor de gorjeni şi de români. Simpli soldaţi sau simpli cetăţeni ai Târgu-Jiului, aceştia au fost şi nimic mai mult, dar, prin curajul lor, eroii au dus faptele de arme ale primei conflagraţii mondiale până dincolo de limitele morţii, de parcă nici nu le-ar fi păsat de propria existenţă. Au fost în stare să încalce şi ordinele propriilor comandanţi, ale edililor oraşului, numai să iasă în faţa duşmanului şi să-l izbească cu toată puterea, deşi, ei mai trăiesc azi doar în dosarele îngălbenite de vremuri ale Armatei Române, în depozite de arhive sau în meandrele memoriei colective. În concluzie, domnul viceprimar, Adrian Tudor Drăghici, prin lucrarea sa, ne convinge că avem de apreciat o carte document, atât de bogat ilustrată, încât autorul merită toată admiraţia şi întreaga apreciere pentru strădania sa şi pentru rezultatul obţinut prin studiu şi prin cercetare documentară.
Profesor, Vasile GOGONEA
