În condițiile noului regim de „democrație populară” de după război, preacuviosul stareț al Mănăstirii Lainici, protosinghelul VISARION TOIA (1884 – 1951) a cunoscut, alături de alți monahi, prigoana comunistă. Impunându-se cotele agricole, mănăstirea abia putea face față cu terenurile agricole de la Borăscu pe care se cultivau cereale (grâu, porumb, orz) și legume. Totul era dijmuit de stat, de la mierea produsă în stupina mănăstirii, la produse lactate și producția de fân, lână, vin etc. Ba li s-a impus călugărilor și cota la… carne de vită (la baza de la Strehaia a fost dus un juncan cumpărat!).
După instaurarea regimului stalinist de tristă amintire, – sprijinit pe diabolica Securitate care a instrumentat mii de dosare, arestând și aruncând, adeseori fără judecată, în temnițele comuniste, oameni ai bisericii, de la preoți și monahi la înalți ierarhi al B.O.R., mergând până la desființarea de mănăstiri și biserici, – atât sfânta Mănăstire Lainici, cât și Schitul-metoh Locuri Rele au avut de suferit.
Pe lângă impunerea cotelor imposibile, prin care aproape toate cele produse pe averea mănăstirii mergeau la Stat (nu de puține ori cu avertismente și amenințări din partea zeloșilor propagandiști), însăși obștea monahală a avut de suferit atât prin lipsurile tot mai simțite în viața curentă, cât și printr-o supraveghere securistică (în Munții Gorjului, Securitatea căuta grupul de partizani condus de gen. Iancu Carlaonț, care îl contactase și pe starețul Tismanei, Gherasim Iscu).
„Prigoana împotriva părintelui Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana, s-a declanşat la 15 august 1948, când, cu ocazia hramului mănăstirii, a ţinut o virulentă predică anticomunistă. Deşi nu fusese partizanul nici unui partid politic tradiţional, ba mai mult, «se afişa ca un om deştept şi critica pe legionari şi alte partide», vrednicul monah nu a mai putut răbda abuzurile săvârşite de noua conducere a ţării şi a luat atitudine” (Pr. Sergiu Popescu, „Gherasim Iscu, mărturisitor şi mucenic al lui Hristos”, în „Lumina”, ziarul Patriarhiei Române, 14 septembrie 2014).
Starețul Gherasim Iscu a fost anchetat împreună cu protosinghelul Gherasim Caravan (fost stareţ al mănăstirii în perioada 1942 – iunie 1943). Mănăstirea a fost pecheziționată cu amănuntul, obștea întreagă fiind supusă unor anchete/ interogatorii. Starețul Gherasin Iscu, învinuit de „uneltire contra ordinii sociale“ prin complicitate și pretinsul ajutor dat partizanilor anticomuniști, a fost arestat, la 26 septembrie 1948, trimis la Craiova, anchetat, bătut, chinuit. A fost condamnat la 10 ani de temniță grea, prin sentința nr. 928 din 21 iunie 1949 dată Tribunalul Militar Craiova. Purtat succesiv prin penitenciarele de la Aiud, Piteşti, apoi în acela de la Poarta Albă, renumit prin regimul de exterminare, s-a îmbolnăvit de tuberculoză. A decedat în penitenciarul-spital de la Târgu-Ocna, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 1951, după ziua de Crăciun, când la Tismana se împlineau 545 de ani de la moartea Sfântului Nicodim, întemeietorul Sfintei Mănăstiri (primul ei stareţ de înduhovnicire athonită, începând din 1377, continuând cu Vodița și mai apoi cu ctitoriile monahale Vișina, Lainici, Prislop)…
În aceeași celulă cu starețul Gherasin Iscu ajunsese și torționarul său, Ioan Vasilescu, de la Poarta Albă, și el bolnav de tuberculoză, căruia monahul muribund i-a zis că-l iartă, iar pe amândoi Dumnezeu – victimă și călău murind în aceeași noapte.
Pentru a salva totuși mănăstirea, Mitropolitul Olteniei din acea vreme, Firmilian Marin a transformat Tismana în mănăstire de maici, la 15 septembrie 1949, prigoniții călugări ai Tismanei fiind trimiși la diferite mănăstiri din țară. (Toma Rădulescu, „Iscu Gherasim“, în vol. Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p. 389).
*
După același tipic, odioasa Securitate a operat și la Sfânta Mănăstire Lainici, arestând trei monahi, pe Gherontie Ghenoiu (în februarie 1948) și pe Ierod. Antipa Marinică (la 29 oct. 1948), în frunte cu starețul protos. Visarion Toia.
În arhiva mănăstirii se păstrează adresa cu nr. 290/ 14 decembrie 1948 către IPS Mitropolit al Olteniei, Firmilian Marin, semnată de „Stareț. Protos. Visarion Toia”, pe care o reproducem exact:
„Înalt Prea Sfințite Stăpâne,
Spre executarea ord. telegrafic al sfintei Arhiepiscopii Nr. 11639 din 14 XII, cu adâncă smerenie Vă aducem la cunoștință următoarele:
Părintele Gherontie Ghenoiu din această sf. M-re este arestat pe ziua de 8 Februarie 1948. [de securitatea din Lupeni, n.n.]
Părintele Ierod. Antipa Marinică este arestat pe data de 29 Oct. 1948.
Tot pe această dată, am fost arestat și subsemnatul, iar pe data de 7 Noem 1948, am fost eliberat, pe motivul că am fost suferind.
Cu adâncă smerenie,
Stareț Visarion Toia
P. Sale
Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop al Craiovei.”
Ce i se va întâmpla starețului protos. Visarion Toia este de domeniul criminalității securistice, un torționar (ofițer) agresându-l chiar în mănăstire și lăsându-l într-o baltă de sânge. De aici internarea în spitalul din Tg.-Jiu, apoi amputarea piciorului drept (cangrenat) și, în sfârșit, moartea, în zorii zilei de 8 noiembrie 1951, când obștea se pregătea de ziua Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. A fost înmormântat în micul cimitir de lângă altarul bisericii Lainici.
Prin grija părintelui stareț arhimandrit Ioachim Pârvulescu, osemintele au fost nu de mult adunate și depuse în sfântul locaș.
Va fi canonizat împreună cu cuvioșii Gherasim Iscu şi Ioan de la Horezu, într-un viitor nu prea îndepărtat, conform propunerile de canonizare ale Sinodului Sf. Mitropolii a Olteniei, prezidat de Mitropolitul Dr. Irineu Popa, în august 2022, la întrunirea de la Sf. Mănăstire Lainici.
(Fragment din monografia în lucru „VISARION TOIA, starețul Mănăstirii Lainici – martir al regimului stalinist”).
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA
