În perioada 21 – 25 iunie 2023 Cluster BIO Oltenia va organiza Festivalul cultural Dealul Muierii, Ediția a II-a, în vederea creării Brandului regional Dealul Muierii și înființării OMD local Dealul Muierii, cu implicarea județelor Gorj, Dolj și Vâlcea și a 21 de comune din cele 3 județe: Goiesti, Brădești, Melinesti, Fărcaș, Talpaș, Danciulesti, Stejari, Logresti, Bustuchin, Roșia de Amaradia, Alimpești, Bumbești Pițic, Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni, Alunu, Mateești, Grădiștea, Livezi, Zătreni și Ghioroiu.
Brandul Dealul Muierii pune în valoare o legendă din trecut, undeva la începutul secolului XVIII, când femeile care, de teama turcilor, stăteau ascunse de câteva luni, împreună cu copii și bătrâni, în Peșterile din Polovragi, Peștera Muierii și Peștera Frumoasă din Vaideeni. După un timp, acestea rămăseseră fără hrană, începuseră să se îmbolnăvească astfel că au decis să îi ia la goană pe turcii stabiliți în Garnizoane la Alunu și la Grădiștea, pe locul unor cetăți dacice.
Legendă va fi pusă în scenă în perioada 21 – 25 iunie și va prezența plecarea femeilor din cele trei peșteri și izgonirea turcilor aflați în zona Cetății dacice de la Grădiștea. În fiecare seară va avea loc o seară culturală cu obiceiurile și tradițiile locului, cu foc de tabăra, etc. Astfel că, fetele vor înnopta la Alunu, unde va avea loc și primul Festival folcloric Dealul Muierii, la Fântână Rece aflată pe Deal în comuna Bustuchin, în satul Obârșia-Piscul Ursului, unde fetele vor pune în scenă dansul fetelor de Sânziene, finalul va fi în satul Cruci din comuna Goiesti. În data de 25 iunie, ora 14.00, la Primăria Goiesti, va avea loc Festivitatea de premiere a fetelor. Cu această ocazia va avea loc un spectacol cu interpreți și dansatori din comunele aflate în stânga și în dreapta Dealului Muierii, precum și promovarea meșteșugurilor și a produselor din Destinația turistică Dealul Muierii.
Tot traseul Dealul Muierii de la Peșteri și până în satul Cruci, comuna Goiești, măsoară 104 km, însă fetele vor merge doar 83 km pe jos pe deal, plecând din Peșteri în dimineață zilei de 22 iunie și ajungând în 25 iunie în satul Gruita din comună Goiești, în apropierea Craiovei. Scenariul cu izgonirea turcilor va fi pus în valoare în 24 iunie, de Sânziene, când un număr de peste 60 de fete vor lua la goană un număr de peste 25 de turci la Cetatea dacică de la Grădiștea.
,,Festivalul continuă cu alte povești ale locului care vor fi puse în valoare în aceste zile:
* Minunatele povești ale celor trei peșteri de unde vor pleca fetele;
* Comorile găsite de-a lungul timpului în stânga și dreapta Dealului Muierii. Acest scenariu va fi pus în valoarea prin proiect, fiind dispuse cutiuțe în copaci cu cifre de la 1 la 22, cifrele reprezentând diferite premii oferite de sectorul privat din regiune.
* Coborârea oilor de la munte la câmpie când ciobanii se întâlneau la hotarul celor trei județe, coborau în sate după muieri, după care, încinși de alcool, se luau la bătaie. Tot pe traseu în zona Livezi – satul Mecea din Zătreni, câțiva săteni săpau gropi pe traseul oilor, aceștia le adunau după trecerea acestora și se hrăneau cu ele.
* Pe tot traseul vor fi prezentate atât povești ale locului cât și puncte istorice: Culă turcului, locul La Țeapă, Ușile lui Traian, Târgul de vite de peste 200 de ani, crucile de piatră de câteva sute de ani, cișmele și fântâni din trecut, etc, locuri care prezintă un Deal încărcat de istorie, fiind și Drumul Dacilor de la Sucidava la Sarmisegetuza. Dealul Muierii cu o lungime de peste 100 km, este cel mai lung Deal din România, cu o înălțime de peste 600 metri în Roșia de Amaradia, este străbătut de 12 drumuri naționale, județene și comunale și 240 de poteci.
* Promovarea destinațiilor turistice locale: Castelul Vrăjitoarelor, Căsuța răsturnată, Pădurea colorată, Conacul lu tăticu, Struțăria lui nea Marcel, satele părăsite Mecea și Dealul Mare, Ferma Porumbelul, Mănăstirea de la Baza Cetății Grădiștea, Biserica din satul Cruci, etc
* Crearea primelor trasee turistice de-a lungul Dealului Muierii;
* Crearea unei piste de biciclete de la cele 3 Peșteri și până în comunele Goiesti – Bradesti;
Pe deal vor fi amplasate standuri cu promovarea produselor locale, a portului popular, a meșteșugurilor și tradiției locale. Dacă anul trecut, la prima Ediție, câteva mii de localnici au urcat pe Deal cu produse locale, participând la lansarea de la Peșteri, la serile culturale oferite la Ruget, Fântână Rece, Piscu Ursului în Obârșia, Cabana Balaci din Talpaș și Goiesti, anul acesta numărul participanților se așteaptă să depășească 10.000 de localnici din cele 3 județe dar și turiști din țară și din străinătate.
Atât localnicii cât și turiștii vor însoți fetele pe jos, de-a lungul Dealului, unde se vor bucură de diverse surprize din partea organizatorilor. Finalul traseului va fi în satul Gruita (Crucile) din comună Goiesti, pe Deal, la Biserica monument istoric de la 1753.
În acest sens, va invităm să participați la evenimentul nostru cu deschidere în 21 iunie, ora 13.00 la Căminul Cultural din Polovragi, județul Gorj și închidere în 25 iunie, ora 14.00 la Primăria comunei Goiesti, județul Dolj. Va așteptăm cu drag!”, a transmis președintele Cluster BIO Oltenia, Valentin Mitrică. (Tel. 0730/959338)
M.P.