Într-o lume în care structurile subterane ale politicului devin extrem de toxice şi de dăunătoare cursului normal al vieţii şi urmăririi bunului mers al societăţii, invidia este văzută din ce în ce mai mult ca o expresie maladivă a celor șapte păcate capitale! De aceea, invidia sau pizma se află în sfera celor mai mari păcate, încă din secolul al VI-lea, fiind inclusă de către Papa Grigore I, și în cele din urmă lansată cu fervoare alături de cele șase păcate de către Dante Aligheri, în opera sa capitală «Divina Comedie», una dintre remarcabilele capodopere ale literaturii universale. Privită la modul general, invidia este lăcomia, dorința acerbă pentru ceva posedat sau afișat de o altă persoană și durerea însoțitoare că tu însuți nu ai acces la acel ceva. În acest fel, stigmatizata invidie capătă semnificaţia unei experiențe emoționale complexe, trezind sentimente de inferioritate, rea voință față de persoana invidiată, resentimente și chiar o senzaţie de vinovăţie…fără vină! Astfel, când o persoană devine invidioasă, acest lucru se datorează adesea unui anumit grad de nemulțumire față de sine, mai ales că invidia apare atunci când o persoană crede că a avea ceea ce are o altă persoană, ar crește propria fericire. În acest fel, invidia ar putea implica un anumit grad de dorință ca o altă persoană să nu aibă obiectul tânjit, funcţia dorită sau calitatea care mai presus de toate este invidiată!
Invidia rezultă din factori interni, mai degrabă, decât din cei externi!
La fel ca gelozia, invidia este o emoție complexă cu multiple fațete, cu toate că gelozia există de obicei în contextul relațiilor interumane viciate. În momente extreme, gelozia capătă conotaţii toxice şi nocive, pentru că devii gelos pe lucrurile pe care vrei să le păstrezi cu orice preţ! Astfel, psihologul Brené Brown le contrastează prin cuvintele următoare: invidia este atunci „când vrem ceva ce are o altă persoană”, iar gelozia este atunci „când ne temem să pierdem o relație… pe care o avem deja”, sau avem impresia că o avem! Un soț gelos, de exemplu, este gelos pe soția sa, dorind s-o țină doar pentru el însuși, aşa că de multe ori, obișnuim să folosim termenul «gelos» pentru a ne referi la «invidios» în cu totul alte contexte neaşteptate! De obicei, devenim invidioși pe lucrurile care au legătură cu statutul sau proprietăţile noastre, deşi, ceea ce invidiem se schimbă semnificativ odată cu vârsta, sexul și statutul nostru social. La o privire mai atentă, vom constata că invidia apare şi se dezvoltă atunci când indivizii se compară cu ceilalți, în speță, cu cei cu care simt că sunt în competiție și se descoperă că sunt inferiori, însă, acest proces este unul firesc, deși compararea sinelui cu alții poate duce la dezvoltarea invidiei și a altor emoții care pot provoca traume psihice inconfundabile! Acest tip de comparație atipică poate fi adesea văzut în relațiile dintre fraţi, fiindcă e destul de obișnuit la copii ca să se compare tratamentul lor cu cel al fraților, pentru a sublinia orice diferențe reale sau percepute în opinia părinților lor. Totuşi, invidia rezultă din factori interni, mai degrabă, decât din cei externi, pentru că sunt mai multe șanse ca să experimentăm invidie, dacă avem o stimă de sine mai scăzută sau credem că ne lipsesc anumite calități deosebite, indiferent de ceea ce posedăm în realitate! O anumită persoană are mai multe șanse ca să invidieze oamenii care sunt similari ca sex, vârstă, clasă, educație sau ocupație, cu precizarea că vârsta unei persoane poate influența în grade diferite manifestarea invidiei care expresie manifestă. Pe baza unui studiu de specialitate s-a constatat că adolescenții și adulții tineri sunt mai predispuși să fie invidioși decât adulții de vârstă mijlocie sau cei în vârstă spre maturitate. Se pare că mediatizarea prin intermediul rețelelor sociale joacă un rol covârşitor în experiența invidiei. De aceea, oamenii care văd realizările și experiențele de viață pozitive ale colegilor lor pe platforme digitale avansate, pot începe să devină invidioși și să se întrebe, de ce nu au experimentat şi ei același grad de succes sau de realizare proprie, mai ales că cercetările au descoperit că această experiență de invidie poate duce la creșterea sentimentelor de anxietate şi depresie. Traumele invidiei sunt cauzate de sentimentele de inferioritate și de frustrare prilejuite de lipsa lor în eul introvertit şi subiectiv! În mod paradoxal, evitarea invidiei și teama de a o trezi în alții, ne împiedică să ne atingem întregul potențial de afirmare a spiritului creativ în activitatea cotidiană! Invidia afectează calitatea relaţiilor interumane, îndepărtează prietenii și aliații, fiindcă temperează, înfrânează și subminează chiar și relațiile cele mai apropiate și intime cu semenii. Deci, invidia afectează paralaxa socială, acutizează distanţarea socială, iar, în multe cazuri, poate duce la obturarea actului de comunicare!
Invidia către obiectul invidiat în sine, nu spre persoana în cauză!
Cu trecerea timpului, se pare că angoasa și amărăciunea profundă pot da naștere la probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea, stări de insomnii și probleme de sănătate fizică, până la infecții teribile, boli cardiovasculare și chiar pericole de cancer. 
Se poate conchide că omul este nimicit de propria invidie şi o asemenea stare negativă nu poate servi unui scop evolutiv! În realitate, invidia are la bază dorinţa de a avea ceea ce are o altă persoană și se consideră că de fapt nu este un lucru inutil să o simți, ci este o parte a dezvoltării noastre personale, expresia a ceea ce «Psychology Today» descrie ca fiind «autoevaluarea» noastră, în care ne comparăm cu ceilalți și concurăm cu ei prin diferite fapte sau evenimente. De fapt, noi evaluăm rangul și statutul în comparație cu alți oameni, iar teoria spune, așa cum explică Richard Smith în «The Evolutionary Psychology Of Envy», că „invidia a jucat un rol important pentru modul în care oamenii au căutat resursele necesare supraviețuirii și reproducerii cu succes a nevoilor de-a lungul timpului”! În acest fel, invidia ne motivează să ne străduim să luăm ceea ce posedă o altă persoană, să realizăm ceva important pentru noi înșine, uneori chiar mai bine, iar toate aceste impulsuri au fost destul de bune pentru a garanta supraviețuirea și evoluția primilor oameni care luptau pentru resursele necesare vieţii! În concluzie, am putea spune că invidia poate fi şi un impuls motivaţional în viața noastră. E bine să disociem cu multă atenţie între tipul constructiv și benign de invidie. Ca atare, ne poate lumina și ne poate ajuta să ne formăm identitatea și modul propriu în care dorim să ne trăim viața. Invidia uşor suportată şi trecută cu vederea, ne poate informa nu numai cu privire la ceea ce dorim să obținem, ci și la identificarea valorilor, trăsăturilor și comportamentelor care sunt în concordanță cu ceea ce suntem și cine dorim să devenim! Cercetările de specialitate au demonstrat că există două tipuri diferite de invidie! Aceste studii psihologice au arătat că invidia poate fi împărțită în două emoții diferite la oameni, iar punerea ambelor manifestări la un loc, ar putea să fie o eroare de formă şi de conţinut! Unele cercetări sunt inspirate de faptul că există cuvinte diferite pentru invidie în limbajul folosit, prin două componente diferite: invidia răutăcioasă și invidia benignă.
Studiul mai atent dovedeşte că există mulţimi de oameni capabili să-și amintească un caz în care au simțit invidie, să cuantifice emoțiile din jurul acesteia și a persoanei pe care o invidiau, inclusiv intensitatea resentimentelor exprimate prin atitudini şi gesturi neverosimile! În ultimă instanţă, invidia răutăcioasă dovedește că se concentrează asupra persoanei care a obținut lucrul invidiat și este asociată cu resentimente acutizate, cu o supărare de durată, dorindu-și în mod activ să poată fi privată de lucrul dorit și o doză mare de frustrare, atunci când intenţia de a invidia eșuează. Invidia benignă, pe de altă parte, este cea prin care oamenii văd ceva nociv şi apreciază că persoana pe care o invidiază merită realizarea, fără a trezi resentimente față de aceasta! În concluzie, sunt situaţii când indivizii îşi orientează invidia către obiectul invidiat în sine, nu spre persoana în cauză! Deci, invidia e un drum sigur spre frustrare, pentru că nu vom putea niciodată să avem tot ceea ce vedem la alții și ne dorim pentru noi! În esenţă, frustrările nasc nefericire și, în ultimă instanță, răutate și meschinărie, dar, pentru liniștea noastră sufletească, pentru a fi mulțumiți cu noi înșine și a avea o șansă la fericire, trebuie să înăbușim orice început de invidie pe care am putea să o simțim în mintea noastră şi în sufletul nostru! De aceea, invidia, ca și alte sentimente sau stări emoţionale, poate fi experimentată la diferite intensități şi poate fi considerată benignă sau chiar distructivă, atunci când o serie de comparații îi demotivează pe oameni, îi îndepărtează de realitate şi îi împiedică să privescă optimişti spre viitor!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
