,,Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am lucrat până acuma…” (Testamentul lui Avram Iancu, 20 dec. 1850)
SUB FĂCLIA Speranței (continuare)
Marea Adunare Națională de la Blaj (3-5 mai 1848)
Duminică, în preziua Marii Adunări Naționale de la Blaj, au avut loc în catedrală ,,două conferințe pregătitoare între partea inteligentă”, atunci s-a auzit în catedrala din Blaj glasul Bărnuțiului…
,,Era pe la orele 10 ale dimineții frumoase și senine de 2(14) maiu 1848, când se afla ,,Senatul român” în catedrala din Blajiu la o consultațiune asupra celora ce avea să facă adunarea națională în ziua următoare. Toată românimea de față era adânc pătrunsă de seriozitatea momentului cel mare .Tăcerea sărbătorească fu întreruptă mai întâi în biserică de strigări: Bărnuțiu să vorbească! Să auzim pe Bărnuțiu! Trăiască Bărnuțiu! Și poporul dinafară a înțeles că Simion Bărnuțiu și-a ridicat vocea puternică în senat și fața-i îngrijită deodată s-a înseninat. Momentul mare și-a născut bărbatul cel mare, națiunea română și-a aflat Lamartin-ul cauzei sale. Fericitul Bărnuțiu spuse românilor: Libertatea fiecărei națiuni nu poate fi decât națională, că libertatea fără naționalitate nu se poate înțelege nici un popor de pe pământ și că fără de libertate națională, nu e cu putință cultură națională” (Gazeta de Transilvania, nr. 39 și 40 din mai 1848). Iar ceea ce a urmat a fost de-a dreptul apoteotic, cei prezenți în catedrală și-n afara ei simțindu-l ca pe un trimis al cerului. Bărnuțiu îi chema pe români nu la unire confesională, ci la uniune națională: ,,Sunt convins din profundul inimii, că națiunea română nu s-a adunat aici, ca să se facă unită ori neunită, ci ca să se facă liberă înainte de toate, apoi cultă și fericită”.
În tot acest timp, ,,poporul care umpluese piața și al cărui număr crescuse la 40.000, condus și învățat de câțiva avocați și canceliști se purtă cu atâta liniște și ascultare, cât insuflă cea mai mare încredere pentru tot cursul dezbaterilor următoare… nicio ceartă, nicio amețire prin băuturi spirtoase nu se văzu în toate cele patru zile”. Pentru ca ziua cea mare să rămână de-a pururi ca Marea Sărbătoarea Națională a Românilor din Ardeal, ostășimea prezentă, cam 740 de persoane (pedestrime, călărime, artilerie), a fost și ea la înălțimea momentului, căci așa cum aveau să scrie ziarele vremii, ,,oricând se arăta, era primită cu cele mai zgomotoase vivaturi” căci nu a avut altă treabă ,,decât a da salva la închiderea Adunării”.
Marea Adunare Națională din 3 mai a avut loc pe câmpia Blajului. ,,Cerul era senin și un soare popos săruta cu razele sale frunțile celor 40.000, căci era ziua cea mare a redeșteptării unui popor de veacuri asuprit”. (Organul luminării, mai 1848). După cum scria în ziarul său Timotei Cipariu, după slujba din catedrală, însoțiți de sunetul clopotelor din catedrală, mulțimea în frunte cu episcopii s-a dus spre câmpia de sus de Blaj, în fața procesiunii fiind o imensă flamură tricoloră pe care scria ,,Virtutea română reînviată”, culorile acesteia fiind vânăt, roșu și alb (Organul luminării, mai 1848).
A urmat constituirea adunării, în organele de conducere fiind aleși cei doi episcopi, Șaguna și Lemeni, desemnați de Guberniu, vicepeședinți fiind Simion Bărnuțiu și George Barițiu. Pentru redactarea protocolului și a petiției ce urma să fie înaintată Dietei au fost aleși 10 secretari, între aceștia găsindu-se August Treboniu Laurian, canonicul Timotei Cipariu, Petru Maniu, Iacob Bologa.
La propunerea lu Simion Bărnuțiu, cei prezenți au jurat credință împăratului, patriei și națiunii române. Prin conținutul său, jurământul depus de cei prezenți la adunare s-a constituit în actul fundamental al Adunării, un jurământ pe care poporul român din Ardeal l-a considerat cu adevărat sfânt și de care s-a ținut:
,,Eu, N.N, jur în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Dumnezeului cel viu, cum că voi fi pururea credincios împăratului Austriei și marelui principe al Ardealului, Ferdinand I și augustei case austriece; amicilor Majestății sale și ai patriei voi fi amic și inimicilor inimic; cum că, ca Român voi susține totdeauna națiunea română pe calea dreaptă și legitimă, și o voi apăra cu toate puterile în contra oricărui atac și asupriri; nu voi lucra niciodată contra drepturilor și intereselor națiunei române, ci voi și ținea și voi apăra legea și limba noastră românească precum și libertatea, egalitatea și frățietatea; pe aceste principii voi respecta toate națiunile ardelene, poftind egală respectare de la dânsele; nu voi încerca să asupresc pe nimenea; voi conlucra după putință la desființarea iobăgiei, la emanciparea industriei și comerțului, la păzirea dreptății, la înaintarea binelui umanității, al națiunei române și al patriei noastre. Așa să-mi ajute Dumnezeu și să-mi dea mângâiere sufletului meu: Amin!” ( Foaia pentru minte, inimă și literatură, nr. 20, mai 1848). Devenit în scurt timp actul cel mai popular al Adunării, a fost asumat de întreaga națiune română, acesta fiind ,,un vehicul al difuzării ideilor naționale și de reformă socială”. După cum aveau să menționeze ziarele vremii ,,nu s-a pus jurământ mai sfânt decât acesta”.
Datorită numărului impresionant de oameni, după depunerea jurământului, dezbaterile au fost făcute pe grupuri mici, ,,inteligenții” vorbind clar pe înțelsul tuturor, astfel că unele dintre propunerile făcute anterior au fost amendate în urma acestor dezbateri. Națiunea română din Ardeal delibera conștientă de nevoile sale! Doar în urma acestor dezbateri a fost alcătuită Petițiunea Națională în 16 puncte, la primul dintre acestea existând solicitarea sfântă de a i se recunoaște independența națională și politică, dreptul de se constitui într-un corp politic cu statut propriu și reprezentare în Dietă, administrație și justiție proporțional cu numărul, dreptul de liberă folosire a limbii și de convocare anuală a unei adunări naționale generale. La al doilea punct figura autonomia deplină a confesiunilor, iar la al treilea era inserată marea așteptare a mulțimii-desființarea iobăgiei fără despăgubire. Alte prevederi țineau de drepturile social-politice, de libertatea comerțului și a industriei. Privitor la ,,uniunea” cu Ungaria, țel al revoluționarilor maghiari, adunarea de la Blaj a fost la fel de cumpătată și armonizată, solicitând ca această problemă ,,conlocuitoarele națiuni să nu ia la dezbatere… până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organizată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în camera legislativă”, iar dacă totuși dieta Transilvaniei va dori să facă acest lucru fără voia românilor, își rezerva ,,dreptul de a protesta cu solemnitate.”
Adunarea a aprobat petiția elaborată de fruntașii națiunii, ea devenind programul politic al acesteia. În final au fost alese două delegații, una condusă de mitropolitul Andrei Șaguna și alta de epsicopul Lemeni, prima urmând să prezinte doleanțele națiunii române către împărat, iar cealaltă către Dieta Transilvaniei. S-a ales și un comitet permanent alcătuit din 25 de membri, cu sediul la Sibiu, în frunte cu Andrei Șaguna și Simion Bărnuțiu, din comitet făcând parte alte elite naționale între care îi găsim pe prof. Aron Pumnul, prof. Constantin Roman, Al. Papiu Ilarian, Avram Iancu, Ion Buteanu.
Adunarea de la Blaj, pe lângă faptul că a stabilit programul de acțiune al națiunii române, a contribuit la sporirea credinței românilor în ei înșiși, a consolidat încrederea dintre elite și popor.
Sintetizând acesată măreața zi a românimii, poetul redeșteptării naționale scria:
De astăzi blestemul contras din vechime
S-a șters ca și umbra, ca norii prin vânt,
Frumoasă ca floarea răsari Românime
Pe brațele gloriei, în vechiu-ți pământ. (Andrei Mureșanu, La 3(15)Mai 1848)
Avram Iancu la Marea Adunare de la Blaj
Junimea română de la 1848 l-a avut ca lider incontestabil pe Avram Iancu. La adunarea de la 3(15) mai, Avram Iancu a venit în fruntea a 10.000 de moți (sunt și alte cifre amintite de contemporani, aceasta fiind una din cifrele des întâlnite în presa vremii), la sosirea lor pe Câmpia Libertății fiind primiți cu mare însuflețire și îndreptățită speranță de cei deja adunați acolo. Cât au însemnat pentru Iancu energiile mulțimii și unirea în cuget și simțiri a tuturor bărbaților mari ai nației și, împreună cu ei, a poporului, se poate desluși din afirmațiile lui ulterioare.
Relevantă este scrisoarea trimisă de Avram Iancu, în 15 iunie 1849 din Câmpeni, acolo unde se afla cartierul său general, delegatului dietal Ioan Gozman, însărcinat de L. Kossuth să caute o împăcare cu acesta. Spunându-i conducătorului revoluției maghiare că ,,românii sunt oamenii dreptății”, Iancu face referire la cele trăite și simțite cu ocazia Marii Adunări Naționale de la Blaj, ale cărei hotărâri pentru el sunt sfinte: ,,Noi suntem oamenii dreptății! Pentru asta ne-am vărsat și suntem hotărâți a ne vărsa sângele până la ultimul Român. Brațele noastre din 15 Maiu ale anului trecut până la ora cea fatală, deschise au stat, ne-am oferit fraților Maghiari de cei mai sinceri amici pentru toate adversitățile timpurilor viitoare, numai să ne granteze naționalitatea pe temeiul dreptului egal.” Iancu nu-și asumă a negocia altcumva decât ce a hotărât națiunea română pe Câmpia Libertății: ,,Trebuie să vă fie cunoscute d-voastre doririle națiunei concepute într-una petițiune în 15 Maiu an.tr. în Câmpia Libertății și așternute la dieta țării în Cluj și Pesta… de la acele puncte nu ne putem abate nici alte puncte a face nu suntem în stare, deoarece aici (referire la cei care alături de el apărau Munții Apuseni de trupele atacatoare maghiare) noi nu formăm națiunea întreagă. Rămânem deci statornici pe lângă punctele petițiunii din 15 Mai alcătuite de toată națiunea”. Cel care venise la Blaj în fruntea miilor de moți organizați militărește întrunea toate valențele pe care le cerea acel moment al devenirii istorice: tinerețe, instruire, nerv, optimism, vitejie și romantism de epopee. Caracteristice omului de acțiune, memorabile rămân cuvintele acestui mare bărbat al nației, adresate comitetului de la Sibiu, aflat într-o prelungită ședință de calcule și analize: Domnilor, vorbiți înainte, eu plec în munți și fac revoluție!”
(Va urma)
Dumitru Cauc
