* Dezvelirea busturilor eroicei familii Gheorghe și Arethia Tătărescu
O echipă a ,,Gorjeanului”, alcătuită din Ionel Scăunașu, director adjunct, și Ion Popescu Brădiceni, scriitor, a participat, duminică, 28 iulie 2024, ora 14, la dezvelirea celor două busturi ale lui Gheorghe și Arethia Tătărescu. În prezența lui Vlad Popescu, cel care a definitivat munca tatălui său, sculptorul Paul Popescu și a directorulului Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, Adrian Bîndea, au cuvântat domnul dr. Sorin Lory Buliga despre marea figură interbelică și strălucit politician de anvergură europeană, Gheorghe Tătărescu, și doamna prof. Gabriela Neta Popescu, președinta de onoare a Ligii Femeilor Gorjene ”Arethia Tătărescu”. Evenimentul cinstește înscrierea Ansamblului Monumental Calea Eroilor, realizat de Constantin Brâncuși în Târgu Jiu în anii 1937 și 1938, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia finală și anunțul oficial au fost făcute publice chiar pe 28 iulie 2024 de către Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO, întrunit la New Delhi, în India. Găzduim în continuare discursul rostit de dna prof. Gabriela Neta Popescu.
Într-o lume de prefaceri şi frământări de după primul război mondial, când visul de aur – România Mare s-a realizat, Gorjului i-a fost dat să fie cel mai norocos judeţ din ţară având-o pe cea mai plină de lumină şi iniţiativă, dornică de muncă şi năzuinţe, Aretia Tătărescu. Născută Piteşteanu, într-o familie de oameni avuţi, rămânând orfană la vârsta de 8 ani, pleacă, împreună cu bunica şi cu cei doi fraţi, în Belgia. Deşi absolventă de Conservator, pasiunea tinerei domnişoare a fost pictura şi tot ce ţinea de artă. Revenită în ţară, în 1916, din pricina războiului, bunica şi cei trei nepoţi şi-au găsit adăpostul, un timp, pe Valea Tismanei, la o pensiune. Aici, Aretia îl cunoaşte pe tânărul sublocotenent Gheorghe Tătărescu, al cărui regiment era cantonat în zonă. „Şi a fost să fie ca să-i unească soarta pe aceşti doi oameni în preajma războiului, într-o mănăstire din Gorj”, povesteşte doamna Sanda Tătărescu Negropontes, fiica ilustrei familii Tătărescu. În acelaşi an, 1916, are loc şi căsătoria tinerilor, la Craiova.
Gheorghe Tătărescu şi-a urmat cariera politică, însă Aretia şi-a canalizat dragostea ei de frumos pentru tot ceea ce însemna artă. Gheorghe Tătărescu a răscumpărat pământul de la ceilalţi moştenitori şi astfel s-au instalat la Poiana şi Aretia Tătărescu s-a îndrăgostit de Oltenia, de Gorj, de frumuseţile locului, de arta populară locală, de cusăturile şi de covoarele olteneşti. Viaţa familiei Tătărescu se desfăşoară între Poiana şi Bucureşti, întreţinând, desigur, relaţii cu familii din înalta societate, cu Elena Văcărescu sau vizitând-o pe Martha Bibescu la Mogoşoaia.
Aretia Tătărescu a avut de ales între o viaţă mondenă de soţie de prim-ministru şi o viaţă de dăruire pentru ceea ce credea că trebuie să facă pentru semenii săi. Personalitate puternică, iese din umbra ilustrului său soţ şi se afirmă pe scena publică, înfiinţând în 1921 Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj. Datorită muncii sale stăruitoare LNFRG a strâns, a conservat şi a perpetuat datinile şi tradiţiile noastre populare, cercetându-se fiecare colţişor al Gorjului şi scoţându-se la lumină aceste comori, Aretia Tătărescu având o contribuţie benefică la modernizarea covorului oltenesc. Înfiinţează centre săteşti de lucru, şcoli de gospodărie la Rovinari şi renumitul atelier de ţesătorie din Tg. Jiu, bine înzestrat, cu săli mari şi cu tot felul de războaie şi unelte, asigurând sute de locuri de muncă pentru fetele din oraş. Covoarele au fost premiate la diverse expoziţii din străinătate, în 1937, un covor ţesut în atelier primind un premiu la Paris. ”Când a plecat la Paris, ca soţie de ambasador, mama – povesteşte Sanda Tătărescu Negropontes – a cheltuit din averea ei pentru ca ambasada să se ridice la înălţimea la care trebuia să fie”.
Rechemat de rege în 1939 şi încredinţându-i-se sarcina de a forma un nou guvern, Gheorghe Tătărescu se va confrunta cu o situaţie delicată, România aflându-se în zona de ciocnire a intereselor marilor puteri, situaţie ce va conduce la marile amputări teritoriale. Menţionăm că, atât în timpul ministeriadelor, cât şi înainte de 1934 ori după 1939 până în toamna lui 1947, Aretia Tătărescu s-a aflat mai tot timpul în Gorj, unde s-a pus în slujba cultivării tradiţiilor populare şi dezvoltării industriei casnice.
Datorită dragostei pentru artă şi istorie, a simţului său estetic dezvoltat, cât şi a gustului său rafinat, A. Tătărescu trece la cercetarea cu specialişti, a unor vechi situri arheologice, la amenajarea unor case memoriale şi la realizarea unor monumente care stau mărturie intuiţiei sale profunde. De exemplu, în 1926, înfiinţează Muzeul „Al. Ştefulescu”, în clădirea de pe malul Jiului, construită de ligă în stilul celebrelor cule gorjeneşti, apoi iniţiativa de îngrădire a castrului roman de la Bumbeşti-Jiu şi reînceperea săpăturilor arheologice, chemarea lui C.S. Nicolaescu-Plopşor pentru a relua cercetările la Peştera Muierilor sau de la Baia de Fier şi Polovragi, de la Runcu şi Sohodol, de la Vaideeni şi din alte zone ale Gorjului. Ideea conservării şi îngrijirii unor monumente s-a materializat prin renovarea casei părinteşti a lui Tudor Vladimirescu, organizarea unui muzeu şi a unei biblioteci, iar pentru cinstirea eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, s-a renovat casa părintească din Vădeni şi s-a ridicat un monument-sarcofag, unde i-au fost reînhumate osemintele, lucrare executată de Miliţa Petraşcu, în 1935.
În timpul războiului şi în anii următori (1940-1947), preşedinta Ligii Femeilor Gorjene a cumulat şi funcţia de preşedintă a Societăţii Naţionale „Crucea Roşie” – filiala Gorj, dedicându-se unor ample şi susţinute acţiuni de binefacere, care se conjugă cu cele organizate, o vreme, tot ca preşedintă, şi la Societatea Ortodoxă a Femeilor Române. Credinţa în Dumnezeu şi educaţia religioasă au determinat-o să contribuie la realizarea unor lucrări cu caracter religios. Familia Gheorghe şi Aretia Tătărescu avea un adevărat cult pentru ajutorarea bisericilor şi mănăstirilor, chiar pentru ridicarea unora noi, mărturie stând mănăstirile Tismana, Lainici, Crasna, bisericile de la Roşia şi Poiana, culminând cu lucrările la desăvârşirea noului locaş al bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Târgu-Jiu.
Spiritul aristocratic al acestei ilustre familii a Tătăreştilor s-a manifestat, în modul cel mai direct, în acţiunile iniţiate în diferite zone ale Gorjului privind legalizarea şi căsătoria religioasă a sute şi sute de cupluri ţărăneşti. În anul 1939, îşi aminteşte Sanda Tătărescu, la Poiana, într-un loc anume amenajat au fost căsătorite peste 1500 cupluri de diferite vârste. Dar, realizarea cea mai importantă a Aretiei Tătărescu rămâne însă, aducerea lui Brâncuşi pe meleagurile natale şi sprijinirea sculptorului pentru a ridica la Tg. Jiu un monument închinat eroilor căzuţi în războiul de întregire a Patriei. Propunerea de a ridica un monument i-a făcut-o iniţial Miliţei Petraşcu, însă sculptoriţa îi comunică Aretiei Tătărescu că cel mai în măsură pentru a realiza sculptura ar fi Brâncuşi şi-i scrie acestuia. Brâncuşi îi răspunde Miliţei Petraşcu că acceptă propunerea şi de aici rolul Aretiei Tătărescu a fost covârşitor, iar în 1937 puteau fi admirate la Tg. Jiu cele patru capodopere: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârşit. Implicarea prim-ministrului Gheorghe Tătărescu, ca preşedinte de onoare al Comitetului de iniţiativă, din 19 sept. 1935, pentru ridicarea monumentului eroilor gorjeni, desigur, constituia, o garanţie morală, dar presupunea, în acelaşi timp şi sprijin financiar. În octombrie 1937, A. Tătărescu donează oraşului Tg. Jiu, din partea ligii operele realizate de Brâncuşi, municipalitatea mulţumindu-i pentru ajutorul acordat şi pentru toate acţiunile săvârşite cu un rar patriotism şi cu devotament exemplar. În toate acţiunile întreprinse de Guvernul Tătărescu în vederea reabilitării şi modernizării sistemului de învăţământ gorjean din epocă, se simte, din umbră, şi activismul altruist al Aretiei Tătărescu. Bună cunoscătoare a istoriei şi tradiţiilor culturale locale din toate zonele Gorjului, Aretia Tătărescu era, desigur, o bună sfătuitoare a soţului său, nu numai în ajutorarea şi ctitorirea de noi lăcaşuri sfinte, ci şi în ampla operă de ridicare a unor şcoli, de extindere şi modernizare, fiind prezentă şi alături de prim-ministrul Tătărescu, la inaugurarea câtorva lăcaşuri de învăţământ din Gorj.
Meritele şi prodigioasa activitate desfăşurată de Aretia Tătărescu i-au fost recunoscute de conjudeţenii săi, astfel încât, în anul 1936, a fost distinsă cu cetăţenia de onoare a oraşului Târgu-Jiu. Aretia Tătărescu a fost şi rămâne un model pentru societatea civilă, modestă, distinsă, dar energică, nobilă, altruistă şi cu mult bun simţ.
În spiritul tradiţiei părinteşti, al dragostei pentru meleagurile Gorjului, un merit deosebit revine doamnei Sanda Tătărescu Negropontes, care a ţinut să cultive această moştenire sacră a familiei sale, şi iată, peste ani, a reînnodat firul, o vreme întrerupt, dintre familia Tătărescu şi Gorj şi in 2002 a donat Ansamblul arhitectural „Gheorghe Tătărescu” stramutat de la Poiana, Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtisoara, care rămâne ca o mărturie a împletirii dintre destinele acestei familii şi ale Gorjului în istoria contemporană.
Prof. Gabriela Neta Popescu
