Ce se întâmplă într-o carieră a CEO care se închide în acest an

2934

Situație tensionată la una dintre carierele Complexului Energetic Oltenia, aflată în lista de închidere din acest an, în baza planului de restructurare. Salariații își fac griji pentru ziua de mâine, iar câteva zeci de angajați speră că vor ieși la pensie în acest an.

Cariera Peșteana mai are în jur de 300 de salariați, din care aproximativ 80 ar fi în prag de pensionare. Cel mai greu este pentru salariații angajați cu contracte pe perioadă determinată, care nu știu ce vor face după închiderea carierei.Cert este că aceasta se va închide în acest an, date fiind termenele din Plan, deși o parte dintre salariați mai speră încă într-o renegocierii a restructurării CEO.
”Oamenii sunt îngrijorați. Se lucrează cu un singur excavator, anul acesta cariera nu a dat cărbune. Ar mai fi de excavat până la nivelul stratului de cărbune, fiindcă este lignit, eu sper ca până la sfârșitul acestui an, cariera să poată produce cărbune. Se cunoaște faptul că va fi înssă, însă, iar asta scade moralul oamenilor. Cei care îndeplinesc condițiile de pensionare, abia așteaptă să plece. Din aproximativ 300 de salariați, circa 80 ar trebui să se pensioneze, iar alți 30 au contracte pe perioadă determinată. Și așa ne confruntăm cu o lipsă mare de personal, la fel ca în toate carierele. Pe de altă parte, dacă Peșteana va fi închisă, va rămâne foarte puțini angajați să lucreze în conservarea unității, restul urmând a fi redistribuiți în alte unități miniere”, a declarat liderul sindical Laurențiu Manolache, salariat al carierei.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.