Zeci de elevi din alte județe, admiși în liceele din Gorj

2339

Peste 80 de elevi din alte județe vor urma din toamnă cursurile liceale în Gorj. Majoritatea tinerilor provin de la școli din județul Mehedinți. Cea mai mare medie de admitere este 9.57, iar cea mai mică – 1.80.

Elevii repartizați computerizat în liceele din Gorj provin de la școli din județele Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, Caraș-Severin și Giurgiu. În total este vorba despre 81 de absolvenți de gimnaziu.
Elevul cu cea mai mare medie, 9.57, din Mehedinți, va studia la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, la specializarea Matematică-informatică. Un alt elev cu medie peste 9, respectiv 9.22, a optat pentru Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, specializarea Filologie.
Un absolvent din Vâlcea, cu media 8.70, va studia din toamnă la Liceul Teoretic Novaci – Filologie, iar un altul, din Mehedinți, cu media 8.42, a ales specializarea Științe ale Naturii de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Motru.
Cu medii sub 5 au fost repartizați 28 de elevi. Cei mai mulți au optat pentru Liceul Tehnologic Motru.
Cea mai mică medie, 1.80, îi aparține unui elev din Vâlcea, care a ales să studieze la Liceul Tehnologic Baia de Fier, la clasa de Turism și alimentație.

O nouă repartizare
Doar 19 elevi din Gorj, care voiau să studieze la un liceu din județ, au rămas nerepartizați în prima etapă a admiterii, fiindcă nu au completat suficiente opțiuni pe fișa de înscriere. Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare, în luna august.
Sunt vacante 81 de locuri, cele mai multe, 21, la Liceul Tehnologic Bârsești, la specializarea Protecția mediului. Mai sunt 20 de locuri la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești, 16 la specializarea Matematică-Informatică și 4 la Științe ale Naturii. Șaisprezece locuri libere sunt la Bârsești, la Industrie alimentară (9) și Agricultură (7). Alte opt locuri sunt vacante la liceele tehnologice din Țicleni (Filologie) și Tismana (Turism și alimentație). Liceul Tehnologic Baia de Fier a rămas cu trei locuri neocupate la Turism și alimentație, alte trei locuri fiind libere la Mecanică, la liceul tehnologic din Runcu. Tot la Mecanică mai este câte un loc liber la liceele tehnologice din Motru și Turceni.
Cererile de înscriere se depun în perioada 12-14 august și repartizarea are loc pe 19 și 20 august.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.