Trei mii de lei amendă pentru lovire

552

Un bărbat din Gorj a fost condamnat la plata unei amenzi penale în valoare de 3.000 de lei, după ce a agresat o tânără într-o sală de jocuri de noroc din orașul Novaci.

Totul a început cu un schimb de replici între cei doi. Femeia a fost deranjată de faptul că individul o filma cu telefonul mobil. Cearta a degenerat apoi într-o bătaie. Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2023, în incinta unei săli de jocuri de noroc din Novaci.
„Iniţial, partea civilă s-a îndreptat către inculpat, a împins două scaune care se aflau în faţa acesteia şi a lovit cu mâna dreaptă telefonul inculpatului, care i-a căzut din mână. Imediat, inculpatul a lovit-o cu ambele mâini ridicate în același timp în zona feței, aceasta ripostând şi lovindu-l pe inculpat cu palma dreaptă, după care inculpatul i-a mai aplicat două lovituri părţii civile cu palma dreaptă în zona feței. În continuare, partea civilă s-a deplasat către ieșirea din local, însă a fost prinsă fix aproape de ieșire de către inculpat, a fost răsucită, izbită de perete și lovită cu genunchiul în zona abdomenului, după care inculpatul a lovit-o cu pumnul stâng în zona feței”, potrivit rechizitoriului.
Femeia a sesizat poliția, iar în urma loviturilor primite a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru recuperare, conform certificatului medico-legal emis de SML Gorj.

„Lipsă de autocontrol”
Bărbatul a recunoscut fapta și, cum nu are cazier, s-a ales doar cu o amendă penală. „Modalitatea în care a acționat inculpatul denotă o lipsă de autocontrol și de imprevizibilitate, reacționând în acest mod urmare provocărilor întreprinse de persoana vătămată. Totodată, în ceea ce privește gravitatea urmării produse, instanța constată că loviturile aplicate de inculpat au prezentat gravitate redusă, persoana vătămată necesitând pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale. În acest sens, față de circumstanțele comiterii faptei, instanţa constată că infracţiunea de lovire sau alte violențe pentru care inculpatul urmează să răspundă penal prezintă un grad scăzut de pericol social, fapta fiind de natură a aduce atingere relaţiilor sociale vizând protecția integrității fizice”, a motivat instanță.
Astfel, bărbatul de 37 de ani a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.000 lei (150 de zile-amendă x 20 de lei-suma corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Sentința Judecătoriei Novaci nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.