Doi tineri din Ciuperceni, arestați după ce au furat un cazan

881

La data de 17 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu, în urma activităților de cercetare efectuate, au identificat trei tineri de 18 și 19 ani, toți din comuna Ciuperceni, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ocazie cu care față de doi dintre ei, în vârstă de 19 ani, s-a luat măsura preventivă a reținerii, pe bază de ordonanță, aceștia fiind introduși în arestul IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale, iar pentru tânărul de 18 ani, care nu a fost găsit de polițiști, s-a emis un mandat de aducere.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, noaptea trecută, cei trei ar fi pătruns într-o anexă a locuinței unui bărbat de 33 de ani, de pe raza comunei Ciuperceni, de unde ar fi sustras un cazan pentru țuică. Bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.