Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu binevoieşte să ne arate biruinţa asupra morţii, când vine cu Slavă în ziua Învierii, trimiţând înainte semnul Cel Împărătesc al Sfintei Cruci de viaţă făcătoare!

823

În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei: 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1 (Luarea crucii şi urmarea lui Hristos); glas 3, voscr 11, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii după Marcu aminteşte, în capitolul 8, versetele 34-38 și capitolul 9, versetul 1, despre îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos către cei care doresc să-L urmeze, de a se lepăda de sine și de a-și asuma propria cruce, adică, nevoinţele vieţii, deoarece, ne putem mântui sufletele noastre, doar în măsura în care înțelegem să le punem în slujba Lui Hristos Dumnezeu, iar, îndemnul central al predicii este asumarea Crucii, lucru care justifică faptul că în Biserica Ortodoxă, această zi din Postul Mare este numită Duminica Sfintei Cruci. Astfel, sâmbătă seara, după Doxologia cea Mare, Sfânta Cruce este adusă într-o procesiune solemnă în mijlocul Bisericii, având loc un ritual special de închinare, rămânând acolo toată săptămâna, mai ales că în imnologia acestei Duminici, tema Sfintei Cruci nu este dezvoltată în termeni de suferinţă, ci în termeni de biruinţă şi de bucurie duhovnicească. De altfel, străduinţele noastre spirituale, dacă sunt sincere şi consecvente, încep să se facă simţite; povara lor devine mai grea, de aceea, simțim nevoia de sprijin şi de încurajare. Parcurgând drumul până la acest punct, începem să vedem sfârşitul călătoriei noastre, iar razele luminii Învierii cresc în strălucire. Postul perioadei acesteia înseamnă propria noastră răstignire, trăirea noastră, aşa cum este ea, limitată, a poruncii lui Hristos, pe care o auzim în Pericopa Evanghelică: „Dacă vreun om vrea să-Mi urmeze Mie, acela să se lepede, de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”! (Matei 8, 34). Să mai reţinem că în sinaxarul Duminicii Sfintei Cruci, ni se arată că în timpul postului celui de patruzeci de zile, ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite din pricina amărăciunii postului, că doar ni se aduce înainte cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne mângâie sufletul. Chiar nevoinţele noastre ni se uşurează, când ni se aduce aminte şi de nădejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Căci după cum Mântuitorul nostru, urcându-se pe Cruce, a fost slăvit prin felul necinstit prin care s-au purtat oamenii cu El şi prin amărăciunile ce I-au pricinuit, tot aşa trebuie să facem şi noi ca să fim slăviţi împreună cu El, ca un semn că Dumnezeu binevoieşte să ne arate biruinţa asupra morţii, când vine cu Slavă în ziua Învierii, trimiţând înainte semnul Cel Împărătesc al Sfintei Cruci de viaţă făcătoare!

,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”!
Aşadar, în Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti este rânduită Sfânta Cruce în săptămâna de la mijloc a postului celui de patruzeci de zile pentru că Sfântul Post se aseamănă asprimii, amărăciunii şi lipsei de trai bun ce ne face postul. După cum dumnezeiescul Moise, când a băgat lemnul în mijlocul izvorului l-a îndulcit, tot aşa şi Dumnezeu, Care ne trece prin Marea Roşie cea spirituală şi ne scoate de la nevăzutul Faraon, prin lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, îndulceşte amărăciunea postului celui de patruzeci de zile şi ne mângâie pe noi, cei care trăim ca în pustie până ce ne va duce, prin învierea Lui, la Ierusalimul ceresc. Deoarece Crucea se numeşte şi pomul vieţii, iar acel pom a fost sădit în mijlocul raiului, în Eden, în chip potrivit, iar, dumnezeieştii Părinţi l-au sădit pe acesta în mijlocul postului celui de patruzeci de zile ca să ne amintească şi de lăcomia lui Adam, dar în acelaşi timp să ne arate prin pomul acesta şi înlăturarea osândei lui! Deci, să reţinem că în timpul postului a fost sădită Crucea dătătoare de viaţă de către Sfinţii Părinţi la mijlocul acestei căi obositoare, spre a ne odihni, a răsufla şi a ne face pe noi cei osteniţi, cât mai sprinteni şi uşori pentru restul ostenelii. Însuşi Domnul nostru lisus Hristos, vrând să arate biruinţa asupra morţii şi că are să vină cu slavă în ziua Învierii, să fim gata să-L primim pe Împărat Biruitorul, Adevăratul şi Preaînaltul Dumnezeu Care binevoieşte să ne arate biruinţa asupra morţii, când vine cu Slavă în ziua Învierii, trimiţând înainte semnul Cel Împărătesc al Sfintei Cruci de viaţă făcătoare!

,,Căci, cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”!
În fine, la Sfânta Liturghie ascultăm următorul text evanghelic: «Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: ,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci, cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa! Căci, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri”! Şi le zicea lor: ,,Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”! (Matei 8, 34-38 şi 9, 1). În loc de concluzie, ca să înţelegem ce înseamnă să-ţi iei crucea şi să mergi după Iisus, să ne amintim de un fapt petrecut pe drumul înspre Golgota, când Domnul urca cu crucea în spate, iar în faţa mulţimii a apărut un ţăran pe nume Simon Cirineul, care se întorcea de la ţarină. Ostaşii romani i-au cerut ca să ia crucea lui Iisus, dar el a refuzat, motivând că are treabă, cu toate că până la urmă, a fost obligat să o ducă. Mântuitorul Hristos, însă, a auzit totul, că nimeni nu voia să-I poarte povara, pentru că-i grea şi apăsătoare, dar, Domnul a mers înainte cu capul aplecat, iar Simon, bombănind, Îi târa Crucea, în urma Lui. Toată lumea de astăzi şi dintotdeauna e plină de «simoni» care bombănesc, dar, trebuie să înţelegem că purtându-ne crucea, care de fapt este a lui Hristos, însăşi viaţa noastră Îi aparţine Lui, o târâm siliţi, o suportăm, dar nu de bunăvoie, pentru că bombănim ca Simon, iar Iisus merge înainte auzind ezitările noastre! Desigur, cel care înţelege taina Crucii, vede lumea şi trăieşte viaţa altfel, pentru că îşi caută fericirea nu în plăcerile deşarte ale acestei lumi, în egoism şi desfrâu, în ură şi răutăţi, ci în dorinţa de a-i ajuta pe oameni! Astfel, omul credincios şi smerit, nu se leagă de cele trecătoare, ci caută mai ales pe «cele veşnice, ştiind că nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie» (Evr. 13, 14), deoarece Sfânta Cruce este lemnul sfânt pe care S-a răstignit Iisus Hristos, Cel Care ne trimite grija părintească, pentru ascultarea noastră de El, o ascultare curajoasă şi plină de speranţă, fiindcă „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar, după cum patimile crucii au fost o slavă pentru Mântuitorul nostru şi după cum lanţurile au fost o pricină de laudă pentru Apostolul Pavel, ori pătimirile o bucurie pentru martirii şi sfinţii credinţei noastre, la fel şi semnul Crucii şi purtarea ei, trebuie să fie o pricină de jertfă sfântă şi de putere biruitoare pentru noi! Când primim o lovitură grea, o cruce oarecare, nu trebuie să ne întristăm, ci, dimpotrivă, cu chipul senin, va trebui să-I mulţumim Domnului pentru ea! Chiar, să ne gândim la Sfântul Apostol Andrei, pe care guvernatorul din Patras l-a ameninţat cu răstignirea, dacă va continua să propovăduiască, dar, el a răspuns: «Dacă m-aş teme de Cruce, n-aş mai propovădui-o!”, după care a fost răstignit, murind pentru adevărul Evangheliei, care în Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, ne invită la un program de viaţă şi ne arată că omul credincios este chemat să lepede răul din sine şi patimile, apoi să sufere ispitele şi necazurile care se pun în calea urmării Lui Hristos. Iar, pentru că Dumnezeu binevoieşte să ne arate biruinţa asupra morţii, când vine cu Slavă în ziua Învierii, trimiţând înainte semnul Cel Împărătesc al Sfintei Cruci de viaţă făcătoare, să rostim cu toţi aceasta: Prin puterea Crucii, Hristoase Dumnezeule, păzeşte-ne de ispitele celui viclean, învredniceşte-ne să ne închinăm dumnezeieştilor tale Patimi şi Învierii celei purtătoare de viaţă, ducând la capăt cu uşurinţă calea acestui post de patruzeci de zile şi ne miluieşte pe noi, ca un singur bun şi de oameni iubitor Dumnezeu. AMIN.
SĂ-L URMĂM PE DOMNUL IISUS HRISTOS PE CALEA ÎNVIERII!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.