Podurile de pe varianta ocolitoare a orașului au început, de ieri, să fie testate.
Pe sectorul vestic al Variantei Ocolitoare a Municipiului Târgu Jiu, antreprenorul a început efectuarea testelor obligatorii înainte de deschiderea circulației rutiere pe poduri noi construite.
”Aceste încercări se execută cu convoaie de autocamioane de tip Trakker, dispuse în
diverse scheme de încercare precizate în planșe.
Scopul principal al încercărilor este obținerea de informații asupra comportării reale a
suprastructurii podului, la încercarea podului înainte de darea în exploatare, pentru aprecierea stării
de viabilitate din urmatoarele puncte de vedere: starea de deformații și deplasările unor puncte sau a unor secțiuni caracteristice; rezistența și stabilitatea structurii; comportarea elastică;concordanța cu prevederile de calcul prin compararea săgeților admisibile cu cele măsurate; posibilitatea urmăririi comportării în timp pe durata de serviciu.
De asemenea datele obținute în aceste faze vor permite o comparație între modul admisibil și comportarea reală a acestui tip de suprastructură.
Încercările se recomandă în cazul podurilor noi, cu deschiderea
mai mare de 33m. Darea în exploatare a podurilor noi, prevazute a fi încercate, este permisă numai după efectuarea încercării si obținerea avizului comisiei de recepție.
Primele teste s-au realizat la podul peste Râul Jiu din zona de Sud a Municipiului Târgu Jiu și vor continua în zilele următoare la toate podurile și pasajele unde există obligativitatea efectuării acestor teste”, transmite DRDP Craiova.