La propunerea mai multor consilieri locali din cadrul Comisiei de Urbanism și Amenajare Teritorială, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a hotărât acordarea denumirii de “Nicolae Vânătoriu” unei străzi principale și a unui număr de trei alei adiacente din zona Drăgoieni a orașului nostru.
Practic, întreg cartierul alcătuit din construcții noi, aflate în partea de est a orașului Târgu Jiu, poartă deja numele arhitectului, pictorului și talentatului sculptor gorjean Nicolae Vânătoriu. Zilele acestea, angajați ai Primăriei Municipiului Târgu Jiu au mers în teren și au amplasat noile plăcuțe cu denumirea străzii și a celor trei alei adiacente, în zona Drăgoieni a reședinței județului Gorj.
Gorjeanul care a pus bazele Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara
Județul Gorj se poate mândri cu foarte mulți oameni de valoare care și-au pus amprenta la dezvoltarea sa, între aceștia aflându-se și tehnicianul arhitect Nicolae Vânătoriu. Născut în anul 1911, acesta a fost unul din marii sculptori în lemn din județul nostru, de numele său fiind legată și crearea Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara.
Arhitectul gorjean a realizat schițele muzeului amintit și a participat activ la restaurarea autentică a pieselor din acest areal muzeal de mare importanță pentru regiunea Olteniei. Despre Nicoale Vânătoriu, profesorii Alexandru Doru Șerban și Nicolae Mischie spuneau că “acesta a fost unul din marii sculptori în lemn din Gorj. Tema predilectă a operelor sale se circumscrie universului satului tradițional gorjenesc. Sculptorul a fost cel care a întocmit macheta Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtișoara și, alături de profesoara Elena Udriște, a participat efectiv la restaurarea autentică a pieselor acestui Muzeu”.
Nicolae Vânătoriu a fost maior-comandor în Aviația Armatei Regale în perioada 1934-1947 și el rămâne în istorie drept o figură emblematică, un artist care i-a călcat pe urme lui 
Constantin Brâncuși, pe care îl cunoștea personal și de care era apreciat. De altfel, Nicolae Vânătoriu a fost un om care nu și-a trădat niciodată principiile morale, a fost mereu integru și iubitor de patrie, un adevărat model pentru cei trei copii ai săi și pentru toți cei care l-au cunoscut. Dovadă a acestui fapt este și anul 1945, când a început procesul de epurare al celor care activaseră în Armata Regală, iar Nicolae Vânătoriu a refuzat să se înscrie în armata comunistă. În același an, s-a căsătorit cu basarabeanca Olga Rotaru, refugiată în România cu un an mai devreme.
Mărturii ale celor care l-au cunoscut
Grigore Haidău, important om de cultură gorjean, în 2015 spunea: “Domnul Nicu Vânătoriu era om dârz, dintr-o bucată (…) care participase la luptele din 1945. A avut șansa ca în timpul școlii tehnice să facă și desen tehnic, iar talentul dat de Dumnezeu l-a ajutat în viață. Îmi amintesc cum umbla peste tot cu o geantă neagră de piele și cu mapa de arhitect, cu numeroase schițe de biserici, case vechi din lemn, porți țărănești, pivnițe, toate pentru a fi puse la dispoziția meșterilor care vor lucra la viitorul Muzeu de la Curtișoara. Era o muncă de echipă: Elena Udriște – profesor de istorie, Nicolae Vânătoriu – tehnician arhitect și Edy Matalier – fotograf. Nu de puține ori i-am admirat stilul meticulos, făcut bine și cu răspundere, stilul în care își făcea planșele. Mi-a aduc aminte schița fruntarului unei case și că mi-a spus că este cea mai împodobită piesă tectonică a casei, la fel cum este împodobită fruntea omului cu gânduri”.
“Am citit undeva, de curând, că un institut american ar fi încercat să studieze modul în care se formează liniștea în pădure. Rezultatele sunt încă controversate – că din poziția copacilor, că din expunerea frunzelor sus pe ramuri sau jos în straturi, cert este că în pădure e liniște, fapt cu care sunt de acord și cercetătorii noștri. Aceeași liniște nemaipomenită, dar de o cu totul altă natură, am întâlnit-o vizitând Muzeul Satului din Curtișoara. O liniște formată din mai multe liniști, un sat ne-sat, real și inexistent totodată, un sat format din esență de sate, un sat-simbol. Da, întâlnim și aici pădurea – bârne, șindrilă, vedre, căuce obezi, șpete, fuse, furci și multe alte obiecte sfințite de mâna țăranului român și rude de fibră și de sânge cu statuile în lemn ale lui Brâncuși. Era prin luna mai când am vizitat acest Muzeu în aer liber, cânta privighetoarea lui Macedonski, și liliacul Gorjului era înflorit”, spunea Marin Sorescu.
Marius Stochițoiu
