Competițiile sportive de la Târgu Jiu, monitorizate de instituțiile de siguranță și ordine publică

1204

Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a organizat, la Sala Presei din Stadionul ,,Constantina Diță” Târgu Jiu, o întâlnire cu organizatorii de competiţii/jocuri sportive, cu responsabilii de ordine şi siguranţă, precum şi cu reprezentanţii din cadrul I.P.J. Gorj, I.S.U.J. Gorj, A.J.F. Gorj, D.J.S.T. Gorj şi cei ai societăţilor specializate de protecţie şi pază/poliţiei locale, având în vedere debutul returului sezonului competiţional 2023 – 2024, a anunțat Jandarmeria Gorj, într-un comunicat de presă. ,,La această activitate s-a discutat despre obligațiile organizatorilor de competiții sau jocuri sportive precum și ale personalului de ordine și siguranță, conform prevederilor legale în vigoare, despre măsurile care sunt luate pentru siguranța spectatorilor, fiind prezentate moduri de acțiune în diferite situaţii la evenimentele sportive care se desfășoară în județul Gorj. A fost evidenţiată responsabilitatea pe linia prevenirii și combaterii violenței în sport, a organizatorilor de competiţii/jocuri sportive, a responsabililor de ordine şi siguranţă și a reprezentanților instituțiilor pentru desfășurarea în siguranță a competițiilor sportive din județul Gorj. Această întâlnire este organizată la începutul turului și returului sezonului competițional pentru a analiza eventualele disfuncționalități constatate și pentru a lua măsuri de remediere a acestora”, a mai comunicat IJJ Gorj.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.