Școli modernizate la Roșia de Amaradia

995

Două unități de învățământ din comuna Roșia de Amaradia vor fi reabilitate termic. Este vorba de școlile primare din satele Ruget și Roșia de Amaradia. Investițiile se ridică la peste 2 milioane de lei.

Autoritățile locale din Roșia de Amaradia au scos deja la licitație lucrările, firmele interesate având termen până pe data de 24 noiembrie să depună cererile sau ofertele de participare.
Primul contract se referă la „Creșterea eficienței energetice a Școlii Primare cu clasele I-IV din satul Roșia de Amaradia”. Valoarea estimată a lucrărilor este de 946.246 lei fără TVA. Al doilea contract, cu valoare puțin mai mare, de 1.178.609 lei fără TVA, se referă la reabilitare școlii primare din satul Ruget. Investițiile vor consta în reabilitarea interioară și exterioară a școlilor, izolarea termică a clădirilor, înlocuirea vechilor centrale termice pe lemne, schimbarea corpurilor de iluminat și montare de panouri fotovoltaice. Primarul Liviu Cotojman a anunțat, încă din primăvară, că a reușit să obțină pentru cele două unități de învățământ o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, prin programul „Creșterea eficienței energetice în școli”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.