VIDEO: Rețeta săptămânii – Fabiskitchen: Înghețată de avocado!

863

Lista de cumpărături:
* 400 ml lapte de cocos;
* 25 ml zeamă de Lime;
* 12 g mentă;
* 60 g miere de albine;
* 80 g ciocolată cu Chili;
* 2 avocado.
Salutare tuturor cititorilor de la rețeta săptămânii!
Aceste zile călduroase de vară îmi aduc aminte de copilăria mea când deschideam congelatorul și luam din el câte un castron de înghețată pregătită de bunica mea.
Ce gust divin, dar și o răcorire foarte bună de moment!
M-am gândit ca în această ediție să vă prezint o înghețată de avocado, avocado fiind un trend în ultimii ani datorită aportului de beneficii pe care le aduce organismului.
Avocado este o sursă mare de potasiu, fibre, conține acizi grași mono-saturați numai buni pentru inimă, combate celulita, conține o cantitate mare de beta-caroten care combate cancerul din sfera genitală, etc.
Dacă pregătiți această înghețată, modul de preparare este unul foarte scurt, mai exact 10 minute.
Mod de preparare:
Într-un bol, cu un mixer de mână, amestecăm laptele de cocos până obținem un amestec omogen.
Tăiem avocado pe jumătate, îndepărtăm sâmburele, iar, cu o lingură, scobim și miezul îl punem într-un blender.
Adăugăm zeama de Lime și mierea de albine apoi amestecăm totul bine până când avocado s-a transformat într-o pastă.
Cu ajutorul unui cuțit sau răzătoare, radem ciocolata pe care o încorporăm cu avocado.
Adăugăm amestecul în laptele de cocos, amestecăm, apoi turnăm totul într-o tavă pe care o acoperim cu o folie de plastic.
Dăm la frigider pentru 2 ore apoi înghețata noastră este numai bună de servit!
Poftă bună însoțită de zile răcoroase!
Puteți urmări rețeta și pe YouTube, pe Fabiskitchen:
https://www.youtube.com/shorts/4OCNnq-oX10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here