Gilortul termină sezonul pe podium

1254

Evoluţia peste aşteptări a echipei Gilortul Târgu Cărbuneşti din acest sezon s-a materializat cu cea mai bună clasare a gorjenilor din Liga a treia. Elevii lui Mario Găman şi Bobi Staicu au terminat pe podium Seria 7 după un succes categoric cu liderul CSM Deva, scor 4-1.
Dragoş Săulescu şi Ionuţ Gîlcescu au dat câte o dublă pentru gazde, ultimul irosind şi o lovitură de pedeapsă. Alexandru Vişan a punctat pentru hunedoreni. Antrenorul Mario Găman a concluzionat că a fost un sezon reuşit, care lasă totuşi un gust amar, având în vedere rezultatele directe cu CSO Filiaşi şi CSM Deva, echipele care merg la barajul de promovare pentru liga secundă. ,,A fost o partidă câştigată fără drept de apel. Sunt fericit, chiar dacă în sufletul meu îmi doream mai mult şi puteam mai mult. Trebuie să ne declarăm mulţumiţi cu locul 3, chiar dacă am demonstrat, în acest play-off, că am fost mai buni ca Filiaşiul. Am avut două victorii împotriva lor din trei meciuri, cu Deva am fost la egalitate, deci echipele care merg la baraj, în concluzie, nu au reuşit să câştige mai mult ca noi. Asta este fotbalul, trebuie să ne gândim pe viitor ce putem face mai mult. Sunt mândru de aceşti copii, de aceşti jucători, în ultimele patru etape am fost nevoiţi să jucăm cu 13-14 jucători din cauza accidentărilor, dar, per total, a fost un campionat bun, locul trei ne onorează. Le mulţumim suporterilor şi le dorim baftă celor de la Deva şi Filiaşi la baraj”, a spus, fair-play, tehnicianul gorjean.

Gilortul – CSM Deva 4-1 (1-0)
Stadion Cristinel Răducan
Au marcat: Ionuț Gîlcescu (11′, 60′), Dragoș Săulescu (47′ – penalty, 84′)/Alexandru Vișan (79′)
Cartonașe galbene: Marica/Maroșan.
Gilortul: Iuțalîm – Bărănescu (72′ Lazăr), Istudor, Siewe, Dogaru – Ciutică (87′ Ion Gîlcescu), Oprișa (cpt) – Săulescu (87′ Căldăraru), Roncea (72′ Avrămescu), Marica (77′ Brujan) – Ionuț Gîlcescu. Rezervă neutilizată: Oprița. Antrenori: Mario Găman, Bobi Staicu.
CSM: Frumuzache (46′ Glodean) – Neagoe, Aszalos, Kelemen, Branea – A. Vișan, Țoiu (cpt), Bedea, Opriș (62′ G. Vișan) – Maroșan, Filipaș. Rezerve neutilizate: Iordache, Drăgan, Bogdaniuc, Negru, Negrilă. Antrenor: Dorian Gugu.
Arbitri: Dan-Ștefan Buzărnescu (Craiova) – Pompiliu-Costinel Barbu (Craiova), Mădălin Prioteasa (Piteşti).
Observator arbitri: Daniel Ciocănea (Sibiu).
Delegat de joc: Marian Cătănescu (Craiova).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.