Grupul de inițiativă a tinerilor din Scoarța – localitate finalistă pentru titlul de ,,Sat European de Tineret 2023″ – a organizat, pe data de 6 august, o consultare cu tinerii din comună la care au participat și reprezentanți ai programului European Youth Village/Satul European de Tineret. Întâlnirea s-a desfășurat la Căminul Cultural Budieni, iar participanții au aflat mai multe informații despre programul ,,European Youth Village”, au socializat, au vorbit despre nevoile din prezent și au căutat împreună soluții pentru acestea. La finalul întâlnirii au aflat și despre Summitul Tinerilor din Mediul Rural, cel mai mare eveniment național care pune reflectoarele pe tinerii din satele și comunele din România.
,,Ne propunem să susținem tinerii din comuna noastră în activitățile pe care aceștia își doresc să le organizeze și îi asigurăm de tot sprijinul nostru pentru a-și putea pune în aplicare planul de activități cu care s-a înscris în competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2023″, a transmis primarul Ion Stamatoiu.
A.S.