HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În viziunea multor oameni, ceea ce poartă numele de «gândire deziderativă» constituie fundamentul unor credinţe şi chiar expresia luării unor deciziil în concordanţă cu ceea ce este plăcut şi folositor a ne imagina, în loc să se recurgă la dovezi bazate pe raţionalitatea logicii şi argumentării sau pe o realitate fulgurantă şi înşelătoare! O astfel de gândire poate fi socotită şi produsul rezolvării conflictelor dintre credinţă şi dorinţă, mai ales că se vorbeşte despre gândirea deziderativă, atunci când se face o referire directă la modul de a crede că un lucru trebuie să fie adevărat, doar pentru că ne place să fie aşa cum ne dorim la un moment dat! De fapt, gândirea deziderativă este acel tip de activitate mentală în cadrul căreia Dumnezeu şi omul se regăsesc numai atunci când raţiunea e asociată dorinţei sau dorinţa învinge raţiunea. În felul acesta, gândirea deziderativă este considerată şi un rezultat al prejudecăţilor umane de care nu ne putem detaşa, ceea ce ne determină să interpretăm faptele şi în funcţie de convingerile pe care, deja, dovedim că le avem, astfel încât, această formă de gândire devine una comună şi ademenitoare, deoarece ne permite să evităm adevărurile de necontestat!
Mântuitorul Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu!
Să luăm doar exemplul unui Diogene, considerat unul dintre cei mai excentrici şi paradoxali filosofi ai Greciei Antice, pentru că locuia într-un butoi şi pentru că umbla, în toiul zilei, cu o lampă aprinsă, căutând măcar un om cinstit! El ar fi fost primul care spunea că dragostea pentru bani reprezintă originea tuturor relelor din această viaţă pe care oamenii o trăiesc dictată de reguli şi de tabuuri, motiv pentru care nimeni nu este cu adevărat sincer în relaţia cu alţi oameni. Diogene şi-a trăit viaţa asemeni unui cerşetor, umblând prin oraşele Greciei, iar faptul că locuia în butoi, ar fi avut legătură cu gândul la condiţia autosuficienţei melcului! Se spune că era un om inteligent şi nu avea nici cel mai mic respect pentru autorităţi, deoarece credea că minciunile sunt o monedă curentă în politică! Dar, ca să nu ne depărtăm de la tema de faţă, să pornim de la premisa că majoritatea cercetărilor privind atașamentul omului față de Dumnezeu au preconizat o relație liniară simplă, în care o situaţie mai puțin ezitantă sau sigură este asociată cu o sănătate mintală mai bună, iar o relație mai ezitantă poate fi asociată cu o stare mai proastă a sănătății mintale! Oricum, rezultă unele observaţii realizate prin cercetare, potrivit cărora relația dintre Dumnezeu şi om, ar putea, de fapt, să arate mai mult ca o curbă în formă de «U» inversat, reprezentat 
printr-o scală compusă din câteva elemente care măsoară evitarea și non-evitarea în relația omului cu Dumnezeu. Spre exemplu, într-o relație apropiată cu Dumnezeu, numai El știe când am nevoie de ajutor, chiar dacă, aceia care sunt mai puțin ezitanți și cei care sunt foarte ezitanți în relația lor cu Dumnezeu au niveluri mai scăzute de suferinţă psihologică, fiindcă o astfel de cale se realizează prin concentrare, meditaţie şi o experienţă a transcendenţei, având ca urmare deschiderea inimii, descoperirea conştiinţei interioare şi descoperirea Marelui Unu sau a Dumnezeului personal. Calea pe care o putem urma spre credinţă începe mereu cu o experienţă eliberatoare pentru om, dar în acelaşi timp cu o chemare ce ne poate fi alături în dezvoltarea pe această cale! Opţiunile credinţei noastre sunt însuşirile noastre senzoriale care sunt mai aproape de divin decât gândirea deziderativă, iar, pentru a le folosi cu un sens bine conturat, de cele mai multe ori trebuie să te opreşti pentru a putea rămâne, fiindcă rămânerea depăşeşte oprirea! Dar, mai este important şi accesul la transcendenţă, pentru că toată viaţa noastră este o luptă între Marea Fiinţă şi micul «eu» acoperit de apăsarea păcatului! Vine, însă, ziua revelaţiei, când micul «eu» realizează existenţa unui altceva decât valorile de care omul s-a ataşat în viaţa cotidiană, iar, această zi a desluşirii reprezintă Poarta, uşa la care am bătut spre a ni se deschide Calea spre transcendenţă. Se pare că există două moduri de a fi apropiat de acest «dincolo», de transcendenţă, fiindcă Împărăţia cerului este una, dar omul, prin intermediul mijloacelor lui de a simţi ceva, se poate simţi sesizat pe diferite planuri mai mult sau mai puţin accesibile! Astfel, cineva poate fi cuprins de un sentiment «numinos» şi poate trăi ceva imens şi frumos, întins fiind pe iarbă verde sau altul se poate simţi cuprins de aura Lui Dumnezeu, în timp ce rosteşte o rugăciune! Astfel, se poate face diferenţa între transcendenţa pământului şi transcendenţa cerului, când omul însuşi realizează că nu există decât o singură transcendenţă, iar omul poate avea acces la ea în chip diferit! Desigur, sunt multe lucruri în viaţă care trec neobservate de către micul nostru «eu», dar Sinele îndumnezeit le conservă pentru momentul final. De aceea, mulţi, oameni copleşiţi de activităţile cotidiene, nu prind acest moment sau poate le este inaccesibilă revelaţia de dinaintea Marii Treceri. Relaţia dintre Dumnezeu şi om dovedeşte că momentul final nu înseamnă neapărat sfârşitul vieţii, ci, el este doar sfârşitul rătăcirii şi chiar întâlnirea cu Absolutul prin conştiinţa universală regăsită! De aceea, la întâlnirea cu Fiinţa esenţială, iar, după această regăsire cu Celălalt, din interior, lumea se desăvârşeşte pentru cei cuprinşi în rândul credincioşilor! Transferul din transcendent în imanent este doar una dintre marile bucurii în descoperirea sensului, în misterului creaţiei şi al dialogului cu Dumnezeu! Dar, pentru a le avea pe acestea, nu trebuie să confundăm experienţa personală cu adevărata transformare a trăirilor interioare! Pentru că marea iluzie a vremurilor apocaliptice pe care le trăim o reprezintă drogurile, unii cred că ar putea trăi o experienţă a Fiinţei prin intermediul drogului, dar, această experienţă transpersonală, cum este numită de către unii tineri, chiar dacă poate da o viziune a eliberării de grijile cotidiene, totuşi, ea nu conţine naşterea unei noi conştiinţe a responsabilizării, ci, atrofierea simţului realităţii, iar, cei care au trăit o experienţă datorită unui drog, nu vor nimic altceva decât să repete experienţa până la autodesfiinţare! Pentru cel care trăieşte experienţa Fiinţei-Dumnezeu, ceea ce contează este trezirea unei noi conştiinţe, adică, descoperirea unei adevărate datorii faţă de viaţă!
Iisus Hristos lucrează în noi, împreună cu noi, la mântuirea noastră!
Apropierea omului de Dumnezeu este mai presus de toate ţinta unui demers existenţial canalizat de revelaţia unui complex fiinţial! Relaţia dintre Dumnezeu şi om în vremea internetului şi a digitalizării demonstrează că în baza unor ştiri comerciale, dacă Mântuitorul Iisus Hristos ar veni ca Om – Dumnezeu, acum, apariția Lui ar umple doar spațiul unor știri, la jurnalele de seară, și o pagină de ziar, fără a se face referire la cea de-a doua venire a Domnului printre oameni! De aceea, se amintește în Sfintele Evanghelii, că Fiul Lui 
Dumnezeu S-a întrupat «la plinirea vremii», momentul prielnic întrupării, «kairos»-ul, fiind acum mai bine de 2000 de ani. Dar, astăzi, în epoca informaţiilor trunchiate sau a dezinformării, copleșiți de știri, de informații de tot felul, raportul om-divinitate ține de viața intimă, statul fiind un spaţiu secularizat şi despărțit de Biserică, odată cu Revoluția franceză de la anul 1789. După datele statistice, astăzi, doar 6 % din populația României frecventează constant Biserica, merge în pelerinaje, cumpără cărți religioase, se spovedește, se împărtășește, restul fiind agnostici, atei, antiteişti sau indiferenţi din punct de vedere religios, chiar dacă în rezultatele recensământului, aproape 90 % din populație s-a declarat creștin-ortodoxă. Da, putem spune că în marea lor majoritate, cei mai mulți dintre români sunt botezați, dar creștini practicanți sunt ceva mai puțini! Dar, față de ceea ce se întâmplă în Franța, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Germania şi alte ţări care vor să ne «împrumute civilizaţia» Uniunii Europene, procentul de credincioși practicanți este mult mai mare la noi! Totuşi, să nu uităm că ni se vorbeşte despre un decalaj de 50 de ani față de statele vest-europene, așa că, abia cei care vor trăi după anul 2070 vor vedea dacă acest procent de 6 % se va menține. Sunt mulţi care spun că sunt credincioşi, dar, nu merg la biserică pentru că au alte treburi de făcut, vorbind numai despre o credinţă personală pe care o împărtăşesc acasă, ignorând faptul că dacă ești creștin, trebuie să te hrănești cu sângele și trupul Lui Iisus Hristos, cu Sfânta Euharistie. Creștinismul este religia neamului românesc, modul de a fi pe acest pământ maculat de crizele veacului, pentru că Hristos nu a venit să ne aducă o nouă religie, ci un nou mod de a fi, care spiritualizează trupul, iar taina vieții creștine este aceea de a te hrăni cu sângele și trupul Domnului. Altfel, putem fi orice altceva şi oricine altcineva, dar nu creștini! Relaţia dintre Dumnezeu şi om depinde şi de felul de a fiinţa al fiecăruia dintre noi. Pentru cei aplecați spre interiorizare, spre rugăciune, spre meditație, această vreme a crizelor apocaliptice reprezintă şi ocazia de a adânci raportul omului cu Dumnezeu. Dar, pentru cei mai mulți dintre noi, având probleme la muncă, în familie, perspectiva sumbră a pierderii locului de muncă, pandemia şi frica războiului, anomaliile climatice, preţurile ridicate la energie şi la tot felul de bunuri, toate au scos la iveală umbra, întunericul nopţii fariseilor! Vântul stinge un foc mic, dar întețește un foc mare, iar, la fel se întâmplă și cu crizele apocaliptice! Desigur, cei aplecați spre scris, spre lectură, spre post și rugăciune, poate că și-au întețit, prin mijlocirea restricțiilor aduse, viața în orizontul căreia trăiau deja, în timp ce oamenii care trăiau în orizontul pierderii timpului, al băuturilor alcoolice, al privitului în exces la televizor, în ultima vreme și-au lărgit acest orizont şi au devenit mai circumspecţi! Nimic nu vine din afară, dacă nu vine și din tine însuți prin Dumnezeu! Dimensiunea religioasă este una dintre componentele principale ale omului, iar dacă omul rătăceşte prin «New Age», o filosofie e noii ere a crizelor apocaliptice, prin prelungirile ei în mass-media, prin cărți, filme artistice și documentare, prin confort, tehnologie, internet, această rădăcină va fi pervertită, ajungându-se să se vorbească mai mult de spiritualitate ateistă, decât de credință, mai mult despre omul eliberat de prejudecăţi, decât de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh! Iar, atunci, cu siguranţă că lumea de peste 50 de ani, nu va mai semăna cu lumea de acum, în ceea ce privește relația dintre Dumnezeu şi om, deoarece, confortul, tehnologia, consumismul şi viaţa fără Dumnezeu predispun la izolare, fără să ne dăm seama că nevoia omului de a se raporta la sacru va supraviețui, indiferent prin ce forme se va manifesta! (VA URMA)
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
