Fost-a odată, demult, demult, pe când oamenii se bucurau de fiecare picătură de ploaie, de soare și vânt deopotrivă… A fost odată un strop de rouă mic, rotund și foarte curios…
Se trezise dis-de-dimineață, pe o petală delicată de floare… Se întinse, preluung, căscând cu mulțumire, și privi cu entuziasm în juru-i… Împrejurimi de un verde intens și flori minunat colorate cât vedeai cu ochii… ,,Ce frumusețe”, își spuse, oglindind o clipă totul… ,,Oare mai în jos ce o fi fiind?”, scrută el, lungindu-se… Însă, oricât încercă, nu văzu nimic … ,,Ce ar fi dacă aș părăsi floarea și m-aș coborî?”…spuse, aplecându-se cât putu… Sub floarea pe care odihnea el era o frunză mai mică și ascuțită, iar pe ea, un alt strop rotund și încă adormit… ,,Trezește-te, somnorosule, și hai să explorăm împrejurimile!”, strigă voios stropul nostru… Cel adormit se trezi și se supără: ,,De ce strigi? Dacă tu nu dormi, de ce nu-l lași pe altul s-o facă?” Stropul cel curios de rouă ar fi vrut să îl îmbuneze, însă nu găsi nimic să îi spună… De ce o făcuse? Păăi… pentru că el dorea să știe ce îl înconjura…
În apa lui se oglindi silueta unei păsări în zbor înalt… ,,Ea vede tot”, își spuse stropul de rouă… și o rugă să îi spună și lui ceea ce vedea… Pasărea se apropie și, ciripind, glăsui: ,,Grădini cu flori mândre, oameni muncind și copii jucându-se, ape răcoroase, iar sus, sus de tot, e cerul albastru…” ,,Cât aș vrea să văd și eu ceea ce vezi tu”… murmură stropul de rouă… Auzindu-l, Vântul, care începuse a sufla ușor, îi șopti: ,,Ai răbdare, Strop de rouă… Așteaptă Soarele, doar el te poate ajuta”… Stropul de rouă așteptă, răbdător, ca Soarele să își facă apariția… Când prima rază atinse floarea, stropul de rouă glăsui: ,,Soare cald, aș dori mult, mult de tot, să văd și eu frumusețea acestei lumi de sus, ca pasărea în zbor… Vântul a zis că mă poți ajuta: poți oare să mă preschimbi în pasăre?”… Soarele zâmbi și răspunse: ,,Nuuu… ceea ce pot eu face este ca, folosindu-mă de căldura mea, să ajut la evaporare… apoi… din văzduh… veți ști ce trebuie făcut…”. Zis și făcut… Soarele a început a străluci cu putere; fiecare a treia rază a sa lucra la evaporare… Stropul cel somnoros de rouă de pe frunza ascuțită aproape dispăruse… Stropul nostru simți cum devine tot mai ușor… Închise ochii cu speranță… când avu curajul să privească, era deja sus… într-un nor… De sus, așa cum dorise, văzu totul… Avusese dreptate să spere și să viseze: pasărea și vântul și soarele vedeau întreaga frumusețe a pământului dedesubt, nu doar fragmente… Privi cu emoție casele colorate, care de sus păreau miniaturale, grădinile verzi, în care florile delicate și frumos mirositoare trebuie să se fi deschis deja… Văzu pasărea și vru să o strige… Însă tot atunci văzu și Soarele zâmbind și se pregăti să-i mulțumească… Înainte de a apuca s-o facă, auzi Vântul șoptindu-i: ,,E totul așa cum ai sperat?”… ,,Daaa, e chiar mai mult, e minunat, îți mulțumesc pentru sfat”, îi răspunse… Câteva minute mai târziu simți cum se pune în mișcare… pământul se apropia cu repeziciune… Ploua… Era de-acum un strop de ploaie… care, ajuns, se scurse ușor pe un obrăjor îmbujorat… ,,Bunelule, plouă!”, se auzi vocea cristalină a Dănuței… ,,Iute, în casă!”, se precipită Bunelul, luând copila de mânuță… Creanga joasă de prun îl agăță de pălărie, răsturnând-o… o lăsă acolo unde căzuse, inedit lighean pentru stropii jucăuși… Ploaia care se așeza mângâia natura cu degete lichide… Apa își făcea loc în adâncul gliei cu mulțumire… Ploua tot mai tare și prinseră a se ivi, la început mici, apoi tot mai mari, ochiuri de apă… În casă, la adăpost, copila privea cu interes prin geam cum Bunelul, într-o mână cu umbrela mare, sărea ici-colea, ocolind băltoacele, și își redobândea, cu chiu, cu vai, pălăria murată și-nnoroită, prinsă în dansul ploii… Aflat încă pe obrazul Dănuței, stropul de ploaie, acum o urmă reavănă, zâmbi cu gândul la întâmplările acelei zile… Ducea cu el o amintire și o lecție:
Aflase că apa evaporată se întoarce integral pe pământ, prin precipitații, și că, dincolo de rolul esențial în existența organismelor vii, fiecare strop de apă are parte de cele mai frumoase călătorii, în care se bucură de priveliști de vis… și, mai ales, învățase să nu se mai grăbească…
Și pentru noi, oamenii, călătoria numită viață oferă, dacă știm să vedem, priveliști de vis… Putem, de asemenea, în măsura în care alegem aceasta, să fim pentru semenii noștri picătura de apă de care au nevoie pentru a prinde aripi în călătoria lor pentru atingerea propriului vis…
Doina Pînișoară Dafincescu
