Cu multă înţelepciune şi cu evlavioasă inspiraţie, Biserica Orodoxă Română a hotărât ca în această zi binecuvântată de 16 august să avem şi Sărbătoarea «Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache», deşi martiriul a fost săvârşit de către păgâni în Ziua «Adormirii Maicii Domnului», într-o zi de mare însemnătate în viaţa creştinătăţii! În acest fel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 19 iunie 1992, a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, având ca zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an. Constantin Brâncoveanu a fost un domnitor luminat de nimbul fără de asemănare al sfinţeniei, un mare ziditor de lăcaşuri sfinte şi un iubitor de cultură, un vajnic sprijinitor al neamului românesc, prin cuvântul înţelept al spiritului luminat şi prin fapta curajoasă, un adevărat stâlp de nădejde al Ortodoxiei de pretutindeni! Într-un cuvânt, el constituie o personalitate emblematică din istoria neamului românesc, iar, prin jertfa sa cu adevărat mucenicească, putem spune că a oferit un strălucit exemplu şi un deosebit model de dăruire şi de jertfă pentru ţara sa şi pentru credinţa creştină, până dincolo de moarte, fiind exemplul de patriot neclintit şi de credincios neabătut de la dreapta credinţă. Acest binecredincios şi iubitor de Hristos domnitor al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, s-a născut la anul 1654 din părinţi de neam domnesc, după tată fiind din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă fiind nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit în întregime, pentru prima dată, Sfânta Scriptură în limba română. După ce a rămas orfan de tată, încă de la vârsta copilăriei, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino († 1716), un boier foarte învăţat al vremii sale, care s-a îngrijit să-i aducă dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă, astfel că, drept răsplată pentru iscusinţa şi mai ales pentru înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, încă din tinereţe, bucurându-se de multă cinstire şi de multă preţuire. După moartea domnitorului Şerban Cantacuzino, unchiul său, la 29 octombrie 1688, la stăruinţele boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către Mitropolitul Teodosie († 1708), pentru că era considerat on om dăruit de Dumnezeu cu talantul dregătoriei de folos, cârmuind ţara cu multă pricepere, dar şi cu deplină înţelepciune şi răbdare creştinească.
,,Sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor”!
Avându-L călăuzitor şi miluitor pe Hristos, Împăratul veacurilor, Constantin Vodă şi-a început domnia punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a dăruit şi loc de veşnică odihnă! Sunt nenumărate bisericile şi mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti, până la fraţii români din Moldova şi din Transilvania, trimiţând ajutoare dreptcredincioşilor creştini aflaţi în suferinţă în ţinuturile siriene, caucaziene şi arabe, precum şi la Locurile Sfinte ale Răsăritului creştin. În anul 1714, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) îl aduce legat pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi la Constantinopol (azi Istanbul), unde domnitorul creştin şi fiul său cel mare au fost întemniţaţi şi chinuiţi cumplit de către otomani timp de patru luni, fiind supuşi la nenumărate suferinţe în închisoarea Şapte Turnuri («Edicule») din Istanbul, iar, în ziua de «Sfânta Maria Mare», fiind învinuit că nu era cu totul supus sultanului, pentru a nu fi pedepsit cu moartea, trebuia să se lepede de credinţa creştină! Venise ceasul ca marele domnitor creştin, Constantin Brâncoveanu, să-şi aureoleze fruntea, ca şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi sfetnicul său, Ianache, cu cinstita cunună a muceniciei pentru credinţa ortodoxă, pe care toţi au păstrat-o şi au mărturisit-o până la moarte. A venit clipa tragicului sfârşit de martir, în ziua praznicului «Adormirii Maicii Domnului», 15 august 1714, când dreptcredinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu împlinea vârsta de 60 de ani, primind sfârşitul mucenicesc prin sabia călăului, împreună cu fiii săi şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare. Trupurile Martirilor Brâncoveni au fost aruncate de către turcii păgâni în mare, de unde au fost scoase de către creştini milostivi, care le-au îngropat cu evlavie, în taină, nu departe de Constantinopol, în insula Halki, la Mănăstirea «Maicii Domnului»! De acolo, au fost aduse în ţară în anul 1720, de către doamna Maria, soţia domnitorului, şi aşezate în Biserica «Sfântul Gheorghe Nou» din Bucureşti, ctitoria Voievodului.
«Brâncoveanu Constantin – boier vechi şi domn creştin»!
Şi pentru că merită cu prisosinţă să nu uităm despre legătura Domnitorului Constantin Brâncoveanu cu «Gorjul istoric şi pitoresc», să amintim faptul că Banul Cornea Brăiloiu este un vestit boier de la care ne-a rămas cea mai veche construcţie civilă din Târgu-Jiu, conacul «Cornea Brăiloiu», construit în stil brâncovenesc. E bine să vorbim despre oamenii mari, că despre neoamenii mici constatăm că abundă ştirile cu nemiluita în toată ziua şi în toată noaptea, de aceea, să precizăm că Banul Cornea Brăiloiu, care îşi află obârşia în localitatea Vădeni, ce face parte din Municipiul Târgu Jiu, pe la 1689 era mare Agă, la 28 martie 1891 era mare paharnic, iar după 1695, mare ban al Craiovei, această funcţie a fost deţinută 15 ani, până la moartea sa, în anul 1705! A fost un sfetnic apropiat al domnitorului Constantin Brâncoveanu, având de dus la îndeplinire misiuni foarte dificile în folosul Ţării Româneşti, pentru că în anul 1689, Brâncoveanu l-a trimis la Viena pe Cornea Brăiloiu, ca sol la împăratul Leopold, în vederea încheierii unei alianţe, în anul 1693 a fost trimis tot într-o misiune de solie la Poarta Otomană, apoi la Cerneţi şi la Cladova, pentru a discuta cu căpeteniile otomane şi să asigure ţara de liniştea şi posibilităţile de dezvoltare. Domnitorul Brâncoveanu, aflând sprijinul necesar în înţelepciunea, inteligenţa şi în priceperea sfetnicului său Cornea Brăiloiu, i-a dăruit acestuia mai multe proprietăţi în judeţele Mehedinţi şi Gorj, iar gorjenii, prin corurile bisericeşti şi prin rapsozii săi, îi păstrează vie memoria Sfântului Constantin Brâncoveanu prin «Balada», atât de bine redată în refrenul «Brâncoveanu Constantin – boier vechi şi domn creştin», un poem cântat în versuri ce nu au egal decât în «Mugur, mugurel», imnul pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Iar pentru că «nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri», aşa cum spune cronicarul Miron Costin, ne adâncim în străfunduri sub vremurile apocalipsei, ale fenomenelor climatice şi pandemice care prefigurează sfârşitul civilizaţiei, în care indivizii s-au îndepărtat de Dumnezeu şi sunt obsedaţi până la autoflagelare de mirajul diabolic al banilor, al distracţiilor destrăbălate şi al desfătărilor trupeşti, care dezumanizează, pur şi simplu, prin superficialitate şi prin stilul grobian de viaţă decadentă! Am rămas descumpănit şi de-a dreptul oripilat când, în ajunul Praznicului «Adormirii Maicii Domnului», deci în ultima zi de post, o ditamai matahala de individ, îi apunea casierei de la Magazinul «La doi paşi» din Ţicleni, că el s-a dus în acea zi la bâlci la Peşteana-Jiu doar ca să mănânce «nişte mici», că avea mare poftă! Păi, bine, bine, Brâncovene Constantine, poate că de acolo, din cer, constaţi cu durere, cât de mult a meritat ca să-ţi dai viaţa de «boier vechi şi domn creştin», pentru asemenea «popândăi» care L-au uitat pe Dumnezeu şi s-au dăruit lui Mamona! De acolo, din cer, ar fi bine să vezi şi să te minunezi, Brâncovene Constantine, cine sunt cei cocoţaţi în vârful statului nostru, «nişte mici» care conduc ţara spre abisurile prăpastiei, cu un premier «scârţu» pe care poliţia americană l-a prins beat la volan şi l-a sancţionat, pentru că pe acolo, pasămi-te, se mai aplică şi legea, care se arată vizibilă pe lângă multe fărădelegi! De aceea, pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Hristoase Dumnezeule, împreună cu Maica Domnului, miluiţi-ne pe noi cu această evlavioasă Rugăciune: ,,O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat, ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit, Amin”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
