-Rep. Domnule ministru, cred că dialogul cu dumneavoastră, pe care mă străduiesc să-l port la un nivel de înaltă ţinută, nu se poate încheia niciodată, pentru că spune undeva psalmistul: «În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor…», la dumneavoastră aş dori să găsesc răspunsul într-o asumpţie proiectivă şi prospectivă de natură teologico-ştiinţifică ce mă apropie şi mai mult de limpezimea izvorului de argint al creştinismului!
– A.M. Domnule profesor, tot mai mulți istorici și teologi aduc în prim plan ascendența creștinismului în iudaism şi amintesc faptul că Apostolul Pavel punea credința în legătură cu credința lui Abraham (Romani, 4, Galateeni, 3). Chiar discipolul său, Evanghelistul Luca, îl «concepea» pe Iisus plecând de la canonul Vechiului Testament, care era oarecum de la sine înțeles (Evanghelia după Luca, 24-25-32). Învățătura lui Iisus Hristos, nu poate fi înțeleasă fără Vechiul Testament (vezi, de pildă, Hans Walter Wolff, Günther Bornkamm, «Zugang zur Bibel. Eine Einführung in die Schriften des Alten und Neuen Testaments», Kreuz Verlag, Stuttgart, Berlin, 1980).
„Dumnezeu nu a rupt alianța Sa cu Israel, ci, păstrează încrederea Sa în poporul Său”!
-Rep. Dumnezeu a iubit necondiţionat poporul ales, cu toate că au fost momente când evreii au păcătuit şi au nesocotit poruncile Lui!
– A.M. Cei mai mulți teologi creștini au înaintat în deceniile recente până la a revendica explicit Dumnezeul lui Israel ca Dumnezeu al credinței creștine, ca ducere până la capăt a unui proces salutar de asumare a înțelegerii istorice profunde a emergenței creștinismului. Ei au arătat, cu argumente temeinice și integre, că „Dumnezeu nu a rupt alianța sa cu Israel, ci păstrează încrederea sa în poporul său, iar creștinele și creștinii sunt legați prin Isus Hristos cu acest Dumnezeu al lui Israel” (Frank Crüsemann, Udo Theissmann, Hrsg., Ich glaube an den Gott Israel. Fragen und Antworten zu einem Thema, das im christlichen Glaubenbekenntnis fehlt, Chr. Kaiser, Gütersloh, 1998, p.10).
-Rep. Cred că de multe ori, vitregiile istoriei au marcat evoluţia creştinismului, dar, oare, ce a determinat păstrarea creştinismului în dogmele sale tradiţionale?
– A.M. Creștinismul nu are nevoie de desconsiderarea istoriei pentru a fi autentic!
-Rep. Dar, are nevoie de sfinţi care Îl slăvesc pe Dumnezeu! Şi pe care îi vedem pictaţi în bisericile noastre!
– A.M. Iar din toate acestea, rezultă o anumită poziționare a Bisericii înseși. Nu se mai poate contribui la elaborarea Bibliei, care s-a încheiat demult, dar se poate înțelege până la capăt istoria (Peter Wagner, Warum sollen sich Christen mit dem Judentum beschäftigen?, în op. cit., p.94).
-Rep. Domnule ministru, într-o lume sălbăticită de ateism şi de frica de moarte pandemică, aş dori să ştiu, cum apreciaţi faptul că unii exegeţi ai Noului Testament consideră că Biserica periclitează relaţia dintre Dumnezeu şi poporul ales?
– A.M. Nicăieri, în Noul Testament, nu s-a scris că Biserica va lua locul Israelului și nu există nici o probă că «alianța» (berit) dintre Dumnezeu și poporul evreu ar fi fost vreodată ruptă! Dimpotrivă, «istoria relației lui Dumnezeu din Vechiul Testament arată clar că alianța dintre Dumnezeu și poporul său nu se rupe vreodată și nu poate fi ruptă, căci Dumnezeu s-a îndatorat să o mențină pentru toate timpurile» (Rolf Rendtorff, Hat das neue Bund den alten ersetzt?, în op.cit., p.101). Nu altcineva, decât Evanghelistul Ioan, scria că «mântuirea vine de la evrei» (Evanghelia după Ioan, 4, 22).
-Rep. Prin adresarea unei întrebări «frontale», care credeţi că este esenţa raportului dintre religie şi ştiinţă, din perspectiva capacităţii de filosofare a omului?
– A.M. În deceniile din urmă, religia crește în importanță pe terenul vieții și în sfera culturii, ca efect al noilor desfășurări de pe scena istoriei și de pe scena științelor și a filosofiei! Odată cu aceasta, tema Dumnezeului biblic a revenit în centrul filosofării! Chiar esteticieni și filosofi au arătat, cât de dependente sunt soluțiile la crizele și dificultățile lumii de azi, de religie și de asumarea existenței lui Dumnezeu al tradiției biblice, în conjuncție cu științele și filosofia de astăzi!
-Rep. Domnule ministru, pledoaria dumnevoastră ştiinţifico-teologică sau teologico-ştiinţifică sună frumos, dar, într-o lume traumatizată de fenomene globale, oare, mai există o explicaţie îndeproape acceptată şi pentru toţi validată, potrivit căreia creştinismul descinde din iudaism?
– A.M. Literatura acestor argumentări – a emergenței creștinismului din iudaism, a condiționării înțelegerii creștinismului de cunoașterea Vechiului Testament, a nevoii restabilirii în cultura actuală a conceptului biblic al lui Dumnezeu – este deja enormă. Pe fondul ei, observaţia de față capătă o semnificație în plus!
,,Religia crește în importanță pe terenul vieții și în sfera culturii”!
-Rep. Ce folos pot aduce, cu timpul, diferitele interpretări ale Bibliei?
– A.M. Așa cum am arătat cu un alt prilej, (Vezi, Andrei Marga, «Filosofi și teologi», Editura «Meteor», București, 2019, pp.70-79), de partea teologilor iudei se promovează în viața culturală tot mai multe scrieri consacrate interpretării Bibliei, în modul cel mai profitabil! Pentru aceasta, am citit, nu demult, cu nesaț, de exemplu, cartea vestitului Manitou – marele rabin Leon Askenazi («Lecons sur la Torah», Albin Michel, Paris, 2007), o foarte doctă prezentare a Pentateuch-ului, exponențială pentru «lectura iudaică a Bibliei», cum s-a și spus foarte bine!
-Rep. În ce constă semnificaţia majoră a operei marelui rabin Menachem Hacohen?
– A.M. Avem, odată cu opera marelui rabin Menachem Hacohen, un nou comentariu autorizat la ceea ce s-a consacrat drept Biblia ebraică sau celebrul corpus «Tanah», în limbajul demult adoptat de evrei. Acest comentariu urmează să fie secondat de traducerea Bibliei ebraice, făcută de acum, desigur, din ebraică, și de tipărirea comentariului care a modelat de-a lungul vremurilor înțelegerea acestei opere – comentariul lui Rași (Rabinul Şlomo Iţhachi).
-Rep. Domnule ministru, se pare că sunteţi entuziasmat de publicarea în România a operei marelui rabin Menachem Hacohen!
– A.M. Publicarea cărții marelui rabin Menachem Hacohen este parte a unui mai mult decât lăudabil proiect al Editurii «Hasefer» din București. Să vă spun că este vorba de proiectul de a face cunoscută, prin exegeze de înaltă calificare, în coordonarea neobositului și mereu inspiratului Baruch Tercatin, cartea fondatoare a civilizației și culturii timpului nostru! Odată cu volumul prezent, cititorul are la dispoziție exegeza primei părți a Pentateuch-ului, care este, aşa cum se știe, Geneza!
-Rep. Dar, ce spune lectura lui Friedrich Nietzsche în legătură cu această problemă?
– A.M. Nietzsche spunea că nici o literatură a lumii nu poate pune alături personaje de anvergura celor din Vechiul Testament! Azi, putem spune că această operă a culturii evreilor a împrumutat cele mai multe trăsături lumii civilizate. De aceea, cred că este profitabil să aruncăm din capul locului o privire cuprinzătoare asupra Bibliei ebraice și să ne facem o idee despre amploarea acesteia!
-Rep. Care sunt aspectele esenţiale ce pun în evidenţă în Biblia ebraică, o strânsă legătură cu principalele sărbători ale anului?
– A.M. Biblia ebraică sau «Tanah» acoperă mari categorii de texte sacre ale evreilor! Cu unele dintre aceste din urmă cărți, iudeul se întâlnește și la sinagogă, cu prilejul sărbătorilor principale ale anului! Cu Cântarea cântărilor, el se întâlnește la «Pesah», cu Cartea lui Rut, la «Sivan», cu «Lamentațiile» sau «Plângerile», la «Tişa be-Av», cu «Eclesiastul», la «Sucot» şi cu Cartea «Esterei», la «Purim»!
-Rep. Aţi putea să ne spuneţi, ce cuprinde «Tora» sau Pentateuch-ul, care a fost dată de către Însuşi Dumnezeu poporului ales?
– A.M. Conform tradiţiei, Dumnezeu (Hașem) a dat poporului lui Israel, pe muntele Sinai, întreaga «Toră»! Amintim că aceasta cuprinde atât «Tora Scrisă» (Şe-bi-Htav), cât şi «Tora Orală» (Şebe-al-Pe), adică, întreaga «învăţătură», de aceea, se spune că atunci când oamenii nu au mai rezistat în ascultarea directă a Vocii lui Dumnezeu, Moise a devenit intermediarul, iar, ulterior, tradiția spune că Moise a înmânat «Tora» înțelepților, iar aceștia au dat-o mai departe poporului!
-Rep. Totuşi, poporul evreu a trecut şi prin mari încercări, aşa că păstrarea «Torei» se dovedeşte o adevărată minune!
– A.M. Multă vreme a funcționat tradiția explicării «Torei» prin viu grai, de la înțelepți la discipoli, dar, ulterior, după distrugerea celui de-al doilea Templu din Ierusalim de către romanii conduși de Titus (anul 70), şi răspândirea evreilor în alte ținuturi decât Țara Israelului de odinioară, exista pericolul pierderii acestei tradiții. În acest context, înţelepţii iudei au decis să păstreze «Tora» într-o formă scrisă, iar, aceasta a fost destul de repede asamblată în apropiere de Ierusalim și s-a numit «Mişna»!
-Rep. Această scriere veche cu denumirea «Mişna», pare a fi legată mai mult de limba hindusă, nu credeţi?
– A.M. Potrivit opiniei istoricilor, «Mişna» a fost editată în ebraică, de-a lungul anilor, în perioada înţelepţilor Tanaimi (100 î.e.n – 200 e.n), în Galileea. După unele date, Iisus Hristos din Nazaret a fost familiarizat tocmai cu acest grup de înțelepți, iar, «formarea» lui s-ar fi petrecut la tanaimiți!
-Rep. Vă mulţumesc pentru acest interviu şi cred că la 6 august, la Mănăstirea Lainici, la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului», am să mă gândesc la modul cum a fost «familiarizat» Mântuitorul Hristos în veşmântul de Lumină! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
