Ziua Instituţiei Prefectului este marcată în fiecare an, la 2 aprilie, începând cu anul 2019, dată la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noţiunea de prefect.
Potrivit Legii nr. 340/2004, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local (…), garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local, care conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
Gorjul are un nou prefect, de luna trecută, în persoana lui Corneliu Răducan Morega, de la USR.
Nu sunt zile intr-un an cate zile de sarbatoare au functionarii publici!