Primăria orașului Turceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție vacantă de consilier clasa I, gradul profesional asistent, la Compartimentul de Achiziții Publice.
Concursul este organizat în baza art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: – studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau administraţiei publice; minimum un an vechime în specialitatea studiilor absolvite necesare exercitării funcţiei publice. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 25 noiembrie 2020 – termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs; 9 decembrie 2020, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora probei de interviu vor fi anunțate ulterior. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar