Două ambulanțe noi la Târgu-Jiu

1035

Consiliul Județean Gorj va achiziționa două ambulanțe pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Contractul a fost adjudecat pe data de 9 iulie de firma DELTAMED SRL, producător de ambulanțe și vehicule speciale din județul Cluj. Valoarea contractului se ridică la 412.000 lei fără TVA.
„Cele două ambulanțe vor satisface nevoile Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, contribuind la îmbunătățirea calității actului medical, deoarece vor servi la efectuarea transportului pacienților între locațiile spitalului, transport care în prezent se efectuează cu un singur autoturism, ceea ce conduce la timpi de așteptare foarte mari”, potrivit caietului de sarcini. Ambulanța tip A2 este destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienți pe targă și/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele și materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.