Barajul pentru Liga a III-a, la începutul lui august

1121

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a stabilit datele partidelor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Meciurile se vor juca în luna august, în zilele de 1, 5 şi 9, de la ora 17.30. Jocurile se vor disputa pe teren neutru în cadrul a 14 mini-turnee de câte trei echipe din care prima clasată promovează, iar a doua are și ea șanse de a urca în eşalonul terţ. FRF a stabilit şi criteriile de departajare. ,,În situația în care o partidă se termină la egalitate, se vor executa lovituri de departajare, dar rezultatul acestora va fi luat în considerare DOAR drept criteriu pentru situația în care două sau trei echipe sunt la egalitate de puncte în mini-grupă, criteriul 7 din lista de criterii:
1. rezultatele directe
2. golaverajul în jocurile directe
3. număr mai mare de goluri marcate în meciurile directe
4. număr mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe (deși partidele se dispută pe teren neutru, una din echipe are statutul de gazdă)
5. golaverajul general din mini-grupă
6. număr mai mare de goluri marcate în mini-grupă
7. rezultatul executării loviturilor de departajare în jocurile directe terminate cu remiză între echipele aflate la egalitate de puncte
În conformitate cu noile modificări aduse Legilor Jocului, s-a aprobat creșterea la cinci a numărului de schimbări permise în aceste partide”, se arată pe frf.ro. Campioana Gorjului face parte din Regiunea 4 şi va da piept cu reprezentantele Aradului şi Caraşului.

Regiunea 1, Nord-Est:
Grupa A: Suceava, Iași, Neamț
Grupa B: Bacău, Vaslui, Botoșani

Regiunea 2, Nord-Vest:
Grupa A: Bihor, Satu Mare, Cluj
Grupa B: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș

Regiunea 3, Centru:
Grupa A: Sibiu, Covasna, Mureș
Grupa B: Alba, Brașov, Harghita

Regiunea 4, Vest:
Grupa A: Gorj, Arad, Caraș-Severin
Grupa B: Hunedoara, Mehedinți, Timiș

Regiunea 5, Sud-Vest:
Grupa A: Dâmbovița, Dolj, Argeș
Grupa B: Teleorman, Olt, Vâlcea

Regiunea 6, Sud:
Grupa A: Prahova, Călărași, Ilfov
Grupa B: Ialomița, București, Giurgiu

Regiunea 7, Sud-Est:
Grupa A: Brăila, Vrancea, Galați
Grupa B: Tulcea, Constanța, Buzău
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here