Nemulțumirile unui pacient de la Infecțioase: ,,Avem toaletă comună, seara în salon e foarte frig”!

10052

,,Am fost ținut o oră în frig, în cortul de triaj de la Spitalul de la Pasarelă, deși se știa că vin la această unitate, de la Turceni, loc în care am fost, inițial, internat. Starea mea de sănătate nu era oricum foarte bună, dar nu s-a ținut cont de asta, așa că m-au ținut în cort până au făcut chestiile birocratice. Noroc că am avut o geacă mai groasă altfel înghețam. Într-un final m-au internat la Infecțioase, unde, în primele ore, mi-a fost cumplit de frig, până la ora 4.00 dimineața când mi s-a adus o pătură, după câteva strigăte ale mele. Caloriferul era rece și ave o pătură subțire, atât. Am ieși din salon până la bandă, că este o bandă pe care nu o putem depăși, și am strigat de 2-3 ori să mi se aducă o pătură deoarece îmi era cumplit de frig. Cu greu am fost auzit, sunt șocat că nu pot lua legătura ușor cu personalul secției dacă îmi este rău. Astăzi am văzut o singură dată de o asistentă care mi-a lăsat un termometru și două pastile. Duc apoi eu termometru la ușă și atât. Ieri a intrat la mine doar două persoane din Secție, mi se ia tensiunea, temperatura și cam atât. Ce mă îngrijorează este toaleta comună, nu am toaletă în salon. Ies unde va pe hol și este toaleta, scrie pe ea ,,bărbați”, semn că o utilizează și ceilalți pacienți suspecți din secție. Nu am televizor, nu am nimic. Până află ei dacă am virusul, mă îmbolnăvesc oricum de depresie”, a declarat, pentru Gorjeanul, pacientul adus joi seara de la Turceni. Este vorba despre electricianul de  49 de ani de la Cariera Roșia, care spune că lucrează de 31 de ani în unitatea minieră, ca electrician.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.