IPJ Gorj: Doi din Gașca lui Marciuc JR., și ei în arest pentru 24 de ore

7001

,,Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au continuat cercetările într – un dosar penal, față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 52 de ani, toți din municipiul Motru, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, ca urmare a agresiunii fizice comise pe raza municipiului Motru,la data de 23 ianuarie a.c. În cursul zilei de astăzi, s-a dispus punerea în mişcare a acțiunii penale față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 52 de ani, din municipiul Motru, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cei trei bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, pentru a dispune măsuri corespunzătoare”, anunță IPJ Gorj.

Publicația Gorjeanul a făcut public deja că, Vasile Vintilescu, asistent medical la Ambulanța Motru, a fost reținut azi în acest dosar, acesta depunând o plângere penală la adresa a patru tineri din municipiu care l-ar fi agresat la finalul lunii ianuarie. Ancheta a bătut pasul pe loc până când dosarul a fost luat de la Poliția Motru, la IPJ Gorj-Serviciul de Investiții Criminale.

Printre cei băgați în arest ar fi si fiul unui polițist din Motru, cu patru plângeri penale la activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.