Armata a 11-a Germană (Erich von Manstein) care a asediat Sevastopolul, avea în 1942, la asaltul final, 9 divizii de infanterie germană, 2 divizii românești de vânători de munte și una de infanterie română. Ele aveau sprijinul unor unități de tancuri (150 de tancuri), aviație, și artilerie (cele mai mari piese de artilerie concentrate pe un sigur câmp de luptă de germani). Aceste unități erau următoarele: Corpul German de Armată al 54-lea, format din Divizia de infanterie a 22-a (Ludwig Wolff), Divizia de infanterie a 24-a, Divizia de infanterie a 50-a și Divizia de infanterie a 132-a; Corpul german de armată al 30-lea (Hans von Salmuth) alcătuit din Divizia de infanterie ușoară a 28-a, Divizia de infanterie a 72-a, Divizia de infanterie a 170-a; Corpul Vânătorilor de Munte român format din Divizia I de Vânători de Munte, Divizia a 4-a de Vânători de Munte și Divizia a 18-a de Infanterie.
Apărarea Sevastopolului era asigurată în principal de marinarii Flotei Mării Negre și de pușcașii marini. Garnizoana orașului era formată dintr-o brigadă, trei regimente și 19 batalioane de pușcași marini, în total 23.000 oameni, 150 de tunuri de câmp și de coastă și 82 de avioane. Zona orașului era puternic fortificată cu 82 de cazemate cu tunuri navale, cuiburi pentru 220 mitraliere din pământ și bușteni, 33 km de șanțuri antitanc, 56 km de garduri de sârmă ghimpată și câmpuri minate cu 9.600 mine antipersonal.
După alungarea sovieticilor din Peninsula Crimeea, mai rămăsese un bastion de cucerit și acesta era Sevastopolul, orașul port la Marea Neagră. Atenția germanilor s-a îndreptat din nou spre Sevastopol. Pentru a cuceri orașul, von Manstein a primit câteva dintre cele mai mari tunuri construite vreodată, printre altele, mortiere de 600 mm și tunul pe cale ferată „Dora” de 800 mm. „Dora” a fost instalat în palatul fostului han al tătarilor din Bahcisarai, fiind deservit de câteva mii de soldați. Nu a adus multe foloase asediului, reușind însă odată să penetreze acoperișul unui depozit subteran gros de aproximativ 30 m. Pe 21 mai 1942, germanii au lansat o nouă serie de bombardamente aeriene și de artilerie. Pe 2 iunie toate resursele Luftflotte 4 ale Luftwaffe de sub comanda lui Wolfram von Richthofen au declanșat un atac de cinci zile. Pe 7 iunie, germanii au dat un nou asalt asupra liniilor de apărare.
Planul lui Von Manstein pentru atacul final asupra Sevastopolului, numit „Unternehmen Storfang” (Operația „Prinderea Nisetrului”, 1 iunie – 4 iulie), presupunea în mod greșit că porturile din Golful Severnaia erau de importanță vitală pentru aprovizionarea apărătorilor, iar cucerirea lor trebuia să asigure căderea Sevastopolului fără ca germanii să mai fie nevoiți să lupte din greu. 
De vreme ce atacul dinspre nord spre sud oferea o cale, spre litoralul golfului, mai ușor de cucerit, von Manstein a hotărât să facă principalul efort de luptă aici, prin intermediul Corpului al 54-lea german, care era format din cinci divizii și urma să fie întărit cu încă una în timpul atacului. În plus, trebuia dat un atac pe direcția est-vest de către Corpul al 30-lea german (compus din trei divizii) în zona enclavelor sudice pentru a-i opri pe sovietici să transfere trupe peste Golful Severnaia, pentru a-și întări flancul nordic, cel mai amenințat. Fiecare corp de armată german era sprijinit, în atac, de unități românești mai mici. Sovieticii aprovizionaseră în cantități importante Sevastopolul, mai înainte de atacul forțelor Axei. Astfel, nici Golful Severnaia, nici regiunea de coastă, nu reprezentau, pentru sovietici, puncte vitale pentru rezistență și capturarea lor de germani, nu reprezenta o pierdere capitală. Centura exterioară defensivă a Sevastopolului, a fost străpunsă, pe 16 iunie 1942, și Corpul German de Armată al 54-lea, a cucerit cea mai mare parte a coastei nordice, a golfului, dar în flancul atacatorilor rămăseseră pungi de rezistență care amenințau nu numai flancul, dar și spatele atacatorilor. În schimb, în vest, atacul Corpului al 30-lea de armate german a fost oprit de linia defensivă foarte puternică, așa-numita „Linie Sapun”. În noaptea de 28 iunie, von Manstein a lansat un atac amfibiu în încercarea de a ocoli prin flanc „Linia Sapun”. Această operațiune a fost una foarte costisitoare pentru care flotila germană s-a dovedit total nepregătită, în timp ce aviația și artileria germană, în ciuda tuturor eforturilor lor, nu au reușit să distrugă sistemul subteran de apărare și comunicații sovietice. Germanii au atacat cu violență, dar apărătorii sovietici au reușit să reziste până la căderea nopții, când au primit întăriri. În ciuda faptului că atacul bătea pasul pe loc, von Manstein a trimis noi trupe în 
luptă. Datorită înaintării Armatei a 11-a Germane, celor mai importanți generali și amirali sovietici li s-a ordonat să se îmbarce pe submarine și să părăsească orașul, care a fost cucerit pe 29 iunie 1942. Au fost capturate un crucișător ușor, patru distrugătoare, patru vase de transport și două submarine. Soldații sovietici au continuat să lupte chiar și după ce instalațiile defensive fuseseră distruse de tirurile artileriei germane. Fumul exploziilor și incendiilor, despre care s-a pretins că ar fi fost datorat folosirii de către germani a armelor chimice, i-a silit pe apărători să părăsească buncărele și fortificațiile. În ciuda tuturor eforturilor, trupelor atacatoare, le-au mai trebuit 27 de zile ca să desăvârșească cucerirea orașului. Pe 4 iulie, a fost cucerit Hersonesul și, în sfârșit, Sevastopolul era definitiv cucerit.
Eliminarea ultimei rezistențe sovietice de la flancul sudic al frontului a înlesnit ofensiva ulterioară spre Caucaz, generalul von Manstein fiind avansat la gradul de mareșal. Ca de fiecare dată când deznodământul a fost unul fericit, înaltele oficialități militare germane au lăudat efortul depus de trupele române, von Manstein apreciind într-o scrisoare adresată mareșalului Ion Antonescu că diviziile române „și-au îndeplinit întreaga datorie”.
După ce-am reușit să cucerim, prin lupte grele, duse alături de forțe din armata germană, porturile Feodosia și Kerci, pe la mijlocul lunii mai, am fost chemați la Simferopol unde se pregătea atacul ultimului port din Crimeea ce continua să reziste, fiind încercuit de trupele germane cu cinci luni înainte.
Am stat două-trei zile în oraș pentru a ne odihni și a ne aproviziona cu cele necesare pentru atacul final al portului Sevastopol, iar spre finalul lunii mai am pornit în marș spre acest port ce nu se lăsa capturat de atacatori. Terenul era deluros și stâncos, iar deplasarea anevoioasă. Pe traseu ne-am întâlnit cu mai multe coloane de prizonieri ruși ce erau scoși din zona de conflict și duși în lagăr. Ajunși la marginea de nord-est a orașului am intrat în dispozitivul de luptă în cadrul Corpul 54 Armată German.
În dimineața de 1 iunie 1942, a început asaltul final asupra Sevastopolului. După lupte extrem de dure, am înfrânt ultimele rezistențe de la marginea orașului și am început luptele de stradă.
Acestea erau cele mai grele și periculoase lupte. Soldații sovietici au continuat să lupte chiar și după ce instalațiile defensive fuseseră distruse de tirurile artileriei germane. Fumul exploziilor și incendiilor, despre care s-a pretins că ar fi fost datorat folosirii de către germani a armelor chimice, i-a silit pe apărători să părăsească buncărele și fortificațiile. Ultimele trupe sovietice au fost înfrânte la 4 iulie, prin cucerirea Fortului Maxim Gorki II și a Farului de la Kap Herssones, unde se refugiaseră resturile Armatei de Litoral sovietice. În sfârșit, după 250 de zile de asediu, Sevastopolul se găsea sub controlul trupelor germano-române. Eram bucuros că Dumnezeu m-a ocrotit și nu am pățit nimic rău. Am scăpat din nou cu viață și fără să fiu rănit.
Au urmat apoi parade și festivități la care a participat inclusiv Regele Mihai, venit în vizită să inspecteze ruinele temutului port. Cei mai destoinici luptători au fost decorați, în special ofițerii.
În ciuda cuceririi Sevastopolului, în peșterile din peninsulă au mai rezistat mici grupuri de sovietici până la 9 iulie. De asemenea, mai rămăseseră o serie de pungi a căror distrugere nu s-a încheiat până târziu, în toamnă.
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretar executiv al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj (A.N.C.E.„R.M.” Gorj)
(Sursa: https://whatit.info/ro/wiki/B%C4%83t%-C4%83lia_dela_Sevastopol)
