Pentru că trăim într-o societate românească a controverselor şi a disputelor sterile, la o analiză atentă şi bine documentată, oarecum eliberată de ceea ce înseamnă inhibiţiile politicianiste ale momentului, constatăm cu surprindere că românii care migrează în străinătate se încadrează prea puţin în semantica termenului originar de «diasporă», mai ales că definirea unui astfel de termen se poate face din mai multe perspective, cum ar fi cea politică, economică, religioasă, sociologică şi istorică! Tocmai obtuzitatea şi incapacitatea fostului partid de guvernământ de a dezvolta un dialog fructos şi util cu populaţia românească plecată să muncească în străinătate, poate fi considerată una dintre cauzele esenţiale ale eşecului său electoral, iar perpetuând aceeaşi politică a dezbinării şi a marginalizării sociale, atât de prezentă pe întreaga scenă politică românească, pare a se fi creat şi acutizat un climat de neîncredere şi de suspiciune care produce efecte psiho-afective şi emoţionale considerabile, total contraproductive pentru climatul în care abia mai pâlpâie lumina celor întunecaţi de păcatul nepăsării!
Termenul de «migranţi» poate fi considerat mult mai plauzibil decât cel de «diaspora»!
În esenţă, termenul de «diaspora» s-a născut prin dispersarea comunităților evreieşti stabilite în afara Palestinei, ca urmare a distrugerii Ierusalimului și a alungării populației evreieşti, cu condiţia de a nu se mai întoarce niciodată în Ţara Sfântă, ajungându-se ca în prezent un astfel de termen să desemneze orice grup etnic aflat din diferite motive în afara granițelor țării sale de origine. De sorginte grecească, termenul «diaspora» are rădăcinile «dia», care înseamnă «împrejurul» şi «spora» care înseamnă «a împrăştia» sau a destructura sub aspect demografic! Se poate spune că fenomenul «diaspora», în sensul său originar, poate fi socotit ca o dimensiune a istoriei poporului evreu, apoi a poporului grec, mai târziu a popoarelor armean şi chinez, aflate în faţa expansiunii străine, astfel că dinamica migraţiei demografice din secolul trecut a generat o serie de comunităţi de tip «diasporic», pentru a se ajunge la o denominaţie specifică şi într-o continuă diversificare din perspectivă sociologică. În primele două decenii ale secolului al XXI-lea, cei mai mulţi specialişti consideră că termenul «diaspora» devine util dacă este utilizat exclusiv în cazuri unde dispersia comunităţii trăiește precum poporul careia îi aparține, unde ea este însoțită de menținerea obiectivului de legături și simboluri, a ordinii culturale, politice sau caritabile între grupurile dispersate, de obicei în calitate de minorități, unde se mențin forme de solidaritate culturală, sentimentală sau politică, mai mult sau mai puțin active între diferitele așezări de oameni cu profiluri etnice diferite! Fără nici o îndoială, termenul «diaspora» generează confuzie la nivelul accesibil pe care îl induce limbajul comun, tocmai de aceea, termenul de «migranţi» poate fi considerat mult mai plauzibil şi mai uşor perceput, persoanele care migrează fiind considerate «emigranţi» în ţara de provenienţă şi «imigranţi» în ţara de adopţie, mai ales că o mare parte dintre cei peste 3-4 milioane de români care muncesc în străinătate au încă domiciliul primar în România, unde, de fapt, mare parte dintre ei dețin și o proprietate pentru care plătesc taxe în țară, sunt înregistrați fiscal și la sistemul de sănătate din ţară şi figurează pe listele electorale permanente din România. Deci, a spune că românii plecați temporar la muncă în străinătate sunt «diaspora» reprezintă doar o formă de manipulare crasă, deoarece ei nu sunt diferiți de cei din jurul marilor oraşe din România, care fac naveta între locul de muncă şi domiciliu sau cei care sunt plecați în delegații sau pe șantiere în țară, de militarii aflați în afara țării, de diplomați sau chiar de sportivi și o serie de vedete plecate mai mereu în turnee prin ţară sau în afara ţării!
Presa, radioul şi televiziunile din ţară să acorde o atenţie mai mare românilor din străinătate!
Definirea şi mai ales utilizarea termenului «diaspora» în rândul opiniei publice şi al mediului politic românesc, dar şi în legislaţia noastră, rămân în continuare ambigue şi nedefinite complet, iar termenul fiind tot mai des folosit, dar tot mai puţin definit sau explicat pe înţelesul tuturor, evident că sporeşte confuzia şi explică în mare măsură expresiile necontrolate ale unor exponenţi ai mediului politic, lipsiţi de cultură generală şi de o educaţie democratică în adevăratul sens al cuvântului! Populaţia plecată la muncă în străinătate, nu emigrează voluntar, ca să slujească țara, aşa cum sunt unii tentați să creadă, ci, pleacă pentru a face bani şi pentru un trai mai bun în plan material, precum înainte de ‘89, părți mari ale populației au fost strămutate, forțat sau nu, oferindu-li-se condiții speciale pentru a se muta! Unii politicieni frustraţi de scorul electoral, tot cârtesc împotriva «diasporei», fără să știe, măcar, ce înseamnă ea, dar, fie că o fac la ordin, fie manipulați, fără să realizeze că poate mâine, s-ar putea ca înşişi copiii sau nepoții lor să reprezinte «diaspora» pe care azi o blamează datorită unor frustrări sau refulări politicianiste. E bine ca presa, radioul şi televiziunile din ţară să acorde o atenţie mai mare românilor din străinătate, să iniţieze dezbateri şi un dialog viu privitor la ceea ce se știe despre «diaspora» în spațiul public românesc, aşa cum foarte bine o face biserica noastră ortodoxă şi toate celelalte culte, să fie mediatizate problemele asociate migrației, precum și modul cum este mobilizată «diaspora» în diverse proiecte civice și politice, inclusiv prin investigarea, cu deosebire, a politicilor publice referitoare tinerii care migrează în străinătate!
Trebuie diversificate legăturile cu diferite comunități istorice de români din afara granițelor ţării pentru a cunoaşte dinamica vieţii lor, pornind chiar de la observarea realităților acestor comunități! De asemenea, pot fi dezvoltate o serie de proiecte legate de mobilizarea «diasporei» pentru sprijinirea migranților și a capitalului antreprenorial al migranților, în baza unor proiecte ale sistemelor politico-instituționale ce vizează specificul comunităților de migranți! Datorită faptului că românul are o legătură organică şi de necontestat cu ţara lui, orice s-ar spune, «diaspora» românească înseamnă aproape în totalitate migraţie sau manifestarea unor etape succesive ale fluxurilor migratorii, iar «diaspora» românească este cu totul altceva decât «diaspora» în general, pentru că ea se traduce prin termenul de migraţie, fără ghilimele! Dacă toţi românii din ţară şi din afara ţării au sărbătorit cu cinste Ziua Naţională a ROMÂNIEI, aceasta constituie o dovadă că noi, românii, întotdeauna am încercat, ca popor şi ca neam, să ne diferenţiem de alte neamuri prin felul de a fi, prin tezaurul culturii noastre, prin marea «lecţie» a omeniei şi a dorului de ţară, acel «dor» intraductibil care demonstrează că românul migrează, dar se întoarce «acasă» la el, în satul sau în oraşul de care nu s-a înstrăinat niciodată!
Profesor drd. Vasile GOGONEA
