Mergea vrea, din nou, la Roland Garros

1289

Într-un amplu interviu acordat Gazetei Sporturilor, tenismenul gorjean Florin Mergea (34 de ani) a vorbit despre ascensiunea sa alături de germanul Andre Begemann. De la începutul sezonului, Florin a avansat de pe poziţia 412 ATP până pe locul 155. Cei doi au cucerit trei titluri în turnee challenger şi au bifat trei semifinale. Deşi iniţial trebuia să plece la drum cu Frank Dancevic, jucătorul nostru s-a reorientat după ce sportivul canadian s-a retras din circuit. Andre Begemann are 35 de ani și este jucător profesionist din 2008. A atins cel mai bun loc al carierei la dublu, 36, pe 15 mai 2011, şi are patru titluri ATP în carieră, Viena 2012 Dusseldorf 2013, Gstaad și Halle 2014. Mergea a dezvăluit că rezultatele bune au venit şi datorită relaţiei pe care cei doi o au în afara terenului.
,,Pe lângă faptul că reușim să ne ridicăm nivelul în momente importante, faptul că avem o relație așa de bună ne a făcut să întoarcem multe meciuri de la scoruri care nu erau în favoarea noastră și să câștigăm extrem de multe supertiebreak-uri. Faptul că în 9 săptămâni, de la aproape niciun punct, am ajuns pe locul 150 este o mare realizare. Faptul că am ales să nu jucam turnee futures și că am reușit să sărim peste această etapă este iarăși o mare realizare”, a precizat Mergea. Jucătorul gorjean a dezvăluit ce provocări îl aşteaptă în perioada următoare, dar şi ce obiective are pe termen lung. ,,Mai avem două turnee în Germania, Bratislava și apoi Ortisei. După acea pauză, pregătire de iarnă și să fim în cea mai bună formă pentru a ataca anul următor. Realistic, țelul este Roland Garros 2020. Suntem amândoi jucători care am fost foarte sus în clasament, ne cunoaștem nivelul și știm foarte clar că vrem să ajungem din nou acolo. Știm ce avem de făcut pentru asta, avem o mare sete de victorii, de meciuri. Mai ales eu, care înainte de Praga jucasem patru meciuri tot anul”, a explicat Mergea. Florin s-a antrenat la Târgu-Jiu şi a declarat că oamenii alături de care s-a pregătit au contribuit la revenirea sa din punct de vedere sportiv.,,Am avut o pregătire de iarnă foarte bună la Târgu-Jiu alături de Ștefan Pițian și Daniel Tudorache, asta văzându-se și la întâlnirea de Cupa Davis de la începutul anului. Eram pregătit să joc, mă simțeam foarte bine, numai ca Frank (n.r. Frank Dancevic) – care venise inclusiv la Târgu-Jiu pe iarnă să ne antrenăm împreună vreo 10 zile – a decis că vrea să se retragă din tenis și să facă altceva”, a povestit Mergea. Cel mai bun loc ocupat de Florin Mergea în carieră a fost şapte. Este şi numărul titlurilor câştigate în carieră de tenismenul gorjean, care a mai jucat alte opt finale.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here