Inspector nou în subordinea directorului Luis Popa

1364

Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj, condus de directorul Luis Popa, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de inspector specialitate, treaptă profesională IA, la Compartimentul de coordonare a activităților de salubrizare și gospodărire a localităților zona nord, Serviciul de salubrizare. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: absolvenți de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau de studii postuniversitare în domeniul ingineria mediului/protecția mediului; vechime în muncă de cel puțin 7 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 24 mai 2019, data – limită pentru depunerea dosarelor; 3 iunie 2019, ora 11.00 – proba scrisă; 4 iunie 2019, ora 11.00 – interviul. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.