Ministrul Energiei: Memorandumul pentru protecţia socială a celor din minerit şi energie este confidenţial

2703

Ministerul Energiei a finalizat un memorandum pentru protecţia socială a angajaţilor din minerit, în luna aprilie a acestui an, după cum a anunţat, la momentul respectiv, Virgil Popescu.

În acest memorandum există, spunea ministrul, măsuri care vin în sprijinul celor care vor fi disponibilizaţi din temocentralele CEO, CEH şi a celor de la Compania Uraniului, societate care va intra în lichidare. Numai că cei vizaţi de lichidările şi restrângerile de activitate ce vor avea loc în perioada următoare nu ştiu nimic despre măsurile de protecţie socială.
Acesta nu a fost făcut public şi, astfel, angajaţii care vor fi concediaţi în următoarea perioadă nu ştiu exact la ce se referă ,,pachetul de protecţie socială”.

Doi ani de venit de completare pentru disponibilizaţii din CEOI, CEH şi CNU
Întrebat despre ce conţine memorandumul aprobat de guvern, ministrul Virgil Popescu a declarat, ieri, pentru ,,Gorjeanul”, că acesta este confidenţial. De altfel, nu există o comunicare oficială şi explicită în legătură cu problema socială din Gorj şi din alte judeţe, acolo unde vor exista concedieri: ,,Pachetul social prevede acel venit de completare pentru o perioadă de 24 de luni. Memorandumul este confidenţial pentru că am introdus acolo şi Compania Naţională a Uraniului. Dar cei care urmează să treacă prin restructurare vor beneficia de acel de venit de completare care s-a mai acordat şi în anii trecuţi, la care se vor adăuga şi fondurile compensatorii pe care le va pune la dispoziţie compania”, a mai spus acesta.
Precizarea ministrului, din aprilie: ,,Vreau să dau o veste bună minerilor, astăzi am terminat un memorandum prin care construim un pachet de protecţie socială pentru absolut toţi cei care lucrează în zona de resurse minerale energetice, în zona legată de producţia de energie electrică: protecţia socială se va îndrepta spre cei care lucrează în subteran la Complexul Energetic Hunedoara, spre cei care lucrează la Termocentrala de la Mintia şi spre cei de la Paroşeni, dacă va fi cazul. Vorbim de aceeaşi protecţie socială pentru cei care lucrează la Complexul Energetic Oltenia, unde există cariere de lignit de suprafaţă. Memorandumul cuprinde, evident, şi un pachet de protecţie socială şi pentru minerii de la mina Crucea, care se va închide pentru că nu mai are zăcământ”.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.