Cum vor fi tratați pacienții la Spitalul Runcu după ce au suferit de Covid!

2485

* Primul spital din ţară de recuperare post-Covid 19
* Proiect de 200.000 de euro

Primele echipamente de recuperare post-Covid 19 au ajuns la Spitalul de boli pulmonare din comuna Runcu, vineri, 16 aprilie, Fundaţia Mereu Aproape fiind organizaţia care a făcut posibil acest lucru.

Pacienţii vor beneficia de programe de recuperare medicală fizică și respiratorie în interior, dar și în aer liber, de programe de recuperare psihologică, de haloterapie în salina de suprafață găzduită de spital, precum și de programe de kinetoterapie outdoor și recreere desfășurate în Grădina Terapeutică ce urmează să fie amenajată în următoarele săptămâni.

Recuperare medicală în tratamentul bolilor pulmonare
Medicul şef recuperare Medicală din cadrul Spitalului de la Dobriţa, Ştefania Ionică, a acordat un scurt interviu ziarului „Gorjeanul”, vorbind despre singura unitate spitalicească din ţară care a introdus recuperarea medicală în tratamentul bolilor pulmonare: „Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu este printre primele spitale din ţară care a introdus în cadrul tratamentului bolilor pulmonare cronice un program de recuperare medicală respiratorie care cuprinde haloterapie (salino terapie-singurul spital cu salină artificială de suprafaţă), kinetoterapie respiratorie şi fizioterapie”, a spus medicul. ,,Având experiență în aplicarea unui program de recuperare respiratorie, am reuşit să adaptăm principiile unui astfel de program şi pentru recuperarea pacienţilor post-Covid 19, ştiindu-se că iniţial apare o afectare respiratorie, pulmonară, ulterior evoluând spre interesare multisistemică, la nivel cardio-vascular, musculo-articular, neuro-psihic, metaboli, digestiv sau renal”. Alessandra Stoicescu, preşedintele Fundaţiei Mereu Aproape a făcut cunoscută şi la cât se ridică investiţia de la Runcu: ,,Valoarea proiectului se ridică la aproape 200.000 de euro, iar alături de noi în acest demers, cu o contribuție importantă pentru realizarea Centrului, este compania Sika România, partenerul nostru cu tradiție. De asemenea, în tratarea pacienților se va implica o echipă medicală multidisciplinară, alcătuită din medicul de reabilitare medicală, medicul pneumolog, fiziokinetoterapeutul, asistenții medicali și un psihoterapeut. Medicii vor putea lucra cu aparatură medicală pentru recuperare respiratorie, neuromusculară, antrenare respiratorie, fizioterapie și cu echipamente de kinetoterapie de uz medical”.

Aparatele şi dispozitivele primite
Dr. Ştefania Ionică mai precizează: „Aparatură primită prin intermediul Fundaţiei „Mereu Aproape” ajută în desfășurarea programului de recuperare post-Covid 19 pe care noi l-am iniţiat şi-l derulăm deja în cadrul spitalului, fiind un real sprijin pentru recuperarea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii. Dintre aparatele şi dispozitivele primite amintesc: o vestă specială pentru mobilizarea secreţiilor bronşice şi favorizarea drenajului şi expectoraţiei, dispozitive pentru antrenarea şi tonifierea musculaturii respiratorie, echipamente pentru păstrarea sau redobândirea forţei musculare atât la nivel respirator, cât şi la nivelul membrelor superioare şi inferioare, un covor rulant şi un cicloergometru pentru readaptare şi creşterea toleranţei la efort. De asemenea, am mai primit aparate de electroterapie cu curenţi electrici, ultrasunet, laser, aparat cu unde scurte, magnetodiaflux, toate ajutând la creşterea mobilităţii şi flexibilităţii articulaţiilor implicate în respiraţie, ameliorarea durerilor articulare sau stimulării musculaturii slăbite. Beneficiile unui astfel de program de recuperare respiratorie sunt: ameliorarea respiraţiei, oboselii, creşterea toleranţei la efort, îmbunătăţirea capacităţii de a efectua activităţile zilnice obişnuite, remiterea anxietăţii, depresiei, îmbunătăţirea statusului mental, reinserţia socio-profesională şi, cel mai important, creşterea calităţii vieţii”.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.