Chiar dacă la nivel de județ sunt înregistrate tot mai puține cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, autoritățile locale au luat toate măsurile și respectă toate regulile impuse de autoritățile sanitare la festivitățile dedicate absolvenților de liceu organizate, începând de miercuri seara, la Stadionul Municipal. Părinții au acces în anumite condiții în incinta arenei sportive, iar elevilor li se ia temperatura, toată lumea purtând mască. În tribune, „spectatorii”, respectiv rudele absolvenților, stau la 2 sau chiar mai multe scaune distanță, numărul celor prezenți în arenă fiind oricum destul de scăzut, cel puțin deocamdată. Pentru absolvenți bucuria este însă mare, organizarea unor astfel de festivități făcându-i să uite de toate lecțiile online de care au avut parte în perioada pandemiei. „Măcar acum, la final, să putem să mai fim o dată împreună. E o ocazie unică, pe care nu cred că o vom uita. Sper să rămânem aceeași gașcă de până acum și să ne mai vedem în oraș la o cafea. E bine că s-a organizat așa ceva și mă bucur de aceste momente” a spus un absolvent de liceu, în timp ce o colegă de-a lui era marcată de regretul despărțirii. „Nu-mi vine să cred că s-au scurs patru ani atât de repede. E drept că un an l-am stat pe acasă din cauza pandemiei, dar totuși, acum am ajuns să fim absolvenți de liceu. Nu ne imaginam când am intrat la liceu că vom avea un astfel de final, o astfel de festivitate organizată pentru noi pe stadion, iar asta ne face fericiți. Măcar așa să mai uităm un pic de stresul examenelor de bacalaureat”, a spus o absolventă. Miercuri seara, pe stadion au fost prezenți absolvenți de la Liceul Teologic, de la cel Energetic și de la „Gheorghe Magheru”. Toți s-au bucurat de festivitatea de premiere, care a durat mai bine de două ore. Timpul efectiv petrecut la stadion a fost și mai mare pentru că absolvenții și însoțitorii lor, de regulă părinți sau prieteni, au trebuit să vină mai din timp pentru a trece de filtrele medicale. Primarul Marcel Romanescu a menționat că autoritățile locale, în calitate de organizator, au luat măsuri în așa fel încât să fie respectate toate normele impuse de reglementările sanitare. „Ei sunt cea de-a doua generație care organizează această festivitate pe Stadionul Municipal. Cea de anul trecut a fost un real succes. Organizăm și în acest an pentru absolvenții de liceu și cei de școală generală.Trebuie să purtăm masca, însoțitorii absolvenților trebuie să respecte toate reglementările în vigoare, dar sunt prezenți și asta mă încântă cel mai mult. Vom avea o prezență de cel puțin 98% a absolvenților din Târgu-Jiu la aceste festivități. Părinții trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a avea acces la festivități. Pot fi vaccinați, pot fi testați cu 72 de ore înainte de evenimente sau se pot face acele testări rapide cu maxim 24 de ore înainte de evenimentul de pe stadion. Trebuie să respectăm toate reglementările în vigoare și să protejăm atât copiii, cât și spectatorii prezenți la evenimente. Vor fi zece seri de festivități și vom face în așa fel încât să respectăm și numărul maxim de participanți de 1000 de persoane. Acum, în prima seară, avem mai puține persoane prezente, dar în zilele următoare vor intra colegiile mari din Târgu-Jiu. La fiecare absolvent avem câte 2 invitați și, astfel, ne vom încadra la numărul de 1000 de persoane care pot participa la un astfel de eveniment”, a explicat Marcel Romanescu. La festivități a fost prezent și inspectorul școlar general Dana Constantinescu. Aceasta spune că pentru absolvenți festivitățile acestea sunt unice, amintirile formate acum urmând să îi însoțească pe foștii elevi pentru tot restul vieții. „Ei sunt o generație pe care o putem numi pandemică. Sunt însă, ca în fiecare an, copii cu emoții deosebite. Pentru ei este o seară unică. Pentru noi poate fi o seară ca oricare alta, dar pentru ei este unică. Este ceva ce vor ține minte toată viața. Primăria Târgu-Jiu organizează pentru a doua oară astfel de festivități la care trebuie să respectăm toate regulile sanitare. Avem în prima seară trei licee, iar în fiecare seară trebuie să avem maxim 250 de elevi, iar pentru că măsurile s-au mai relaxat, pot veni însoțiți și de cei doi părinți”, a precizat șefa ISJ. Iar în tribune părinții chiar au avut emoții. „Am emoții pentru că fata termină acum clasa a XII-a, iar, lângă mine, băiatul este în clasa a IX-a. Sper că până când va termina și el să se termine și cu pandemia și să putem veni la astfel de evenimente fără mască și alte restricții. Până atunci mă bucur nespus că se organizează așa ceva și că putem participa alături de copii, aici, la stadion. Sper să treacă toți cu bine peste examenele de bacalaureat și apoi să devină studenți”, a spus o mămică din tribunele stadionului.
Gelu Ionescu