Zona montană a județului, în atenția echipelor SALVAMONT Gorj

1620

Întreaga zonă montană a județului Gorj se află în aceste zile în atenția angajaților Serviciului Public Județean SALVAMONT Gorj în vederea pregătirilor specifice pentru sezonul de iarnă 2022-2023.
După cum ne-a declarat dl. Sabin CORNOIU, directorul Serviciului Public Județean SALVAMONT Gorj, ,,profitănd de vremea bună care se înregistrează în această perioadă, salvamontiștii gorjeni au demarat o amplă campanie de verificare a stării traseelor turistice și a marcajelor din întreaga zonă montană a județului nostru în vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă care va urma”. Pe lăngă refacerea marcajelor turistice cu vopsea, vor fi amplasați peste 20 de stălpi de marcaj, prevăzuți cu săgeți și panouri indicatoare, pe zece trasee din masivele Parăng, Vălcan, Mehedinți și Godeanu.
Șeful SALVAMONT Gorj, Sabin CORNOIU, care este și președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din Romănia, spune că ,,m-am apucat de salvare montană în 1985. Sunt unul dintre veteranii Salvamontului românesc. Sunt omul de legătură între cei care au făcut Salvamontul în anii ’70-’80 și care încă mai sunt în viață sau chiar în activitate și generațiile de tineri salvatori montani cu care am încercat să schimbăm total metodele de salvare, echipamentele și am reușit să aliniem România între țările cu activitate de salvare bine dezvoltată, recunoscută international și pot să spun cu mândrie că suntem membrii în cele două mari comitete internaționale de salvare montană CISA-IKAR (Comitetul Internațional de Salvare Alpină) care abordează salvarea în munte și FIPS (Federația Internațională de Salvare Alpină) care abordează salvarea pe pârtiile de schi. Suntem membri cu drepturi depline, membri de gradul A. Din 1904 avem primele structuri de salvare montană înființate în România și de 51 de ani purtăm cu mândrie numele de Salvamont”. În ceea ce privește resursele financiare destinate campaniei de întreținere și verificare a stării traseeor turistice din întreaga zonă montană a județului Gorj, aceste resurse sunt asigurate printr-un proiect cofinanțat de Consiliul Județean, iar după încheierea acestei activități, salvamontiștii gorjeni vor demara o amplă acțiune de verificare și amenajare a elementelor de siguranță pe părtiile de schi din zona Rănca, împreună cu administratorul privat al părtiilor.
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here