România s-a angajat puternic în această mare familie europeană în consolidarea proiectului european și definirea acțiunii sale pentru următorul deceniu
La un an de la Summit-ul de la Sibiu, desfășurat în data de 9 Mai 2019, în care România a dat dovadă de maturitate în primul său mandat la Președinția Consiliului Uniunii Europene, ziua Europei din acest an, 9 Mai 2020, este mai mult că niciodată Ziua Reflecției asupra viitorului Uniunii. În această perioadă care a pus la grea încercare întreaga planetă, Proiectul European este mai mult decât necesar în întărirea legăturii dintre cetățeni și Uniune, prin implicarea mai activă în dezvoltarea temelor europene și apropierea acestora de procesele decizionale.
Este nevoie de inovație și reformă în multe dintre sectoarele politicilor europene! Ce poate fi mai elocvent în aceste luni decât efortul uriaș depus de fiecare țară din Uniunea Europeană de a-și gestiona pandemia și totodată să ajute celelalte țări membre ale Uniunii Europene sau din afara Uniunii. Ajutorul este dovada supremă a devotamentului Uniunii Europene față de Europa, dar și față de întreagă omenire. “Coeziunea, o valoare comună europeană”
Anul 2020, în pofida pandemiei globale, va fi anul lansării oficiale de către fiecare stat al U.E. a Platformei Online – Consultarea privind viitorul Europei cu cetățenii săi. Desigur, tinerii fiind principalul obiectiv în aceste momente, sunt necesare dovezi certe că le acordăm încredere, că se poate trece de la vorbe la fapte și dorim să le acordăm șansa să se facă auziți, consultați într-o gamă largă de domenii, inclusiv de noile pachete legislative care privesc întreaga Uniune Europeană.
Comisia Uniunii Europene și Parlamentul European au datoria mai mult ca niciodată de a-și consolida parteneriatul, cele două reprezentând vocea cetățenilor, asigurând transparența negocierilor internaționale și integritatea procesului legislativ. “Nu poate fi concepută Uniunea Europeană decât în sprijinul ei!”
Președintele Comisiei “Conferința pentru viitorul Europei”, Guy Verhofstadt (fostul lider al grupului ALDE) a apreciat efortul României în îndeplinirea dezideratului “o singură Europă, de la nord la sud și de la est la vest”. Această deviza a fost adoptată în data de 9 Mai 2019, la Sibiu, în timpul Președinției Rotative la Uniunea Europeană a României. La 70 de ani de la nașterea Uniunii Europene, 9 Mai 1950, la 13 ani de la intrarea României în marea familie a Uniunii Europene, nu se dorește decât consultarea privind viitorul Europei cu cetățenii săi pentru acordarea în timp util a unui sprijin concret cu adevăruri care pot fi puse în practică neîntârziat.
Ziarul Gorjeanul a deschis deja un link pentru primul model de platformă online din țară împreună cu partenerii săi, Fundația GIEDD – Președinte Conf. Dr. Ing. Cristiana Sîrbu, Bebe-Viorel Ionică – Director General al Centrului de Calcul, Fost Ministru-Secretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor cu o experiență extraordinară de peste 40 de ani, omul care și-a dedicate toată viața domeniului digital și a contribuit de la început în România la creionarea și adaptarea sistemelor industriale la digitalizare. Transformarea digitală și inteligența artificială sunt principalii factori care vor contribui la conturarea Politicii industrial a anilor 2030 pentru care toți cetățenii Uniunii Europene vor dezvolta abilități adecvate.
Cetățenii României și totodată ai Uniunii Europene au nevoie de Platforma Online “Consultarea privind viitorul Europei cu cetățenii săi”, astfel, Fundația GIEDD a cărei Președinte este Conf. Dr. Ing. Cristiana Sîrbu, invită alături de partenerii săi, la susținerea Modelului lansat de Ziarul Gorjeanul. Așteptăm opiniile dumneavoastră din orice colț al țării sau de oriunde din lume, întrebări și răspunsuri la viitorul comun al Uniunii Europene! Vom încerca să sensibilizăm toate mediile socio-economice și politice pentru a duce la îndeplinirea acestui frumos vis “O Uniune Europeană în slujba cetățenilor săi”.
Vă așteptăm!
Presedinte Executiv GIEDD, Membru ASAS – Cristiana Sirbu
Director General al Centrului de Calcul – Bebe-Viorel Ionică
Presedinte al Romaniei 1996-2000, Emil Constantinescu; Sef lucrari UMF “Carol Davila”, Florin-Teodor Bobirca; Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Vasile-Daniel Suciu; Universitatea Nationala de Aparare “Carol I”, Eugen Popa; Academia de Stiinte Medicale din Romania, Prof. Dr. Dan Mircea Enescu; Secretar General GIEDD, A.S. Printul Mihai de Laufenburg; Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, Gheorghe Marmureanu; Ministerul Afacerilor Interne, Anda Badescu; Academia de Stiinte Agricole si Silvice Bucuresti, Militaru Dumitru; Societate Civila, Berevoianu Costin; Ted.com, Adrian Militaru; FGV, Tiuch Catalin; Camera de Comerț și Industrie a României, Constantin Eugen; Medic, Nita Andrei; Consiliul Judetean Suceava, Barba Niculai; Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Batlesteanu Liviu; OMIR, Ionescu Mihai Ion; Primaria Rm. Valcea, Pendiuc Tudor; Asociatia Nationala a Detectivilor din Romania, Bumbaru Maria; Asociatia ONG-urilor din Romania, Petre Racanel; Asociatia Ambasadorilor si Diplomatilor de Cariera din Romania, Iulian Vasile; Institutului de Științe Spațiale, Sorin Zgura; E-twow Romania, Militaru Daniela; GIEDD, Comsa Olivia; Editura Didactică și Pedagogică, Glimta Catalin; FRUTMAR Corporacion, Fasie Iulian; TVR Cluj, Couti Romeo; Primaria Mioveni, Olteanu M., Margescu Virginia; Administratia Prezidentiala, Ionita Florica; Administratia Nationala a Penitenciarelor, Badarau Liviu Florin; ASE, Paraschiv Dorel; Univ. Naţională de. Apărare „Carol I”, Repez Filofteia; Ministerul Agriculturii DGDR AMPNDR, Teodorescu Emilia; Administratia Nationala de Meteorologie, Georgescu Florinela, Vicepreședinte de onoare, Membru fondator al Fundației GIEDD, Victor Ailenei, Comunicare – Veronica Gorincioi.