Nu se putea o alegere mai fericită ca zi a culturii naţionale decât ziua în care s-a născut cel ce avea să poarte numele nemuririi: Mihai Eminescu. Pentru că Eminescu se confundă cu însăşi evoluţia culturii româneşti. Eminescu a avut conştiinţa că o cultură nu se clădeşte decât prin acumulări, printr-o permanentă sporire a ceea ce s-a împlinit mai înainte, prin contribuţia înaintaşilor. Văzând aşa departe, mintea sa genială uneşte mitul, natura, istoria. Mihai Eminescu reprezintă ideea unei unităţi naţionale pe care timpul nu a uzat-o, ci dimpotrivă, a pus-o în lumină. Astfel, pentru prima dată în cultura română Eminescu realizează sinteza între naţional şi universal. O sinteză care a căpătat o valoare de model, dovedind că între spiritul naţional pe care el l-a trăit şi l-a pus în valoare cu o dăruire necondiţionată şi între cunoaşterea şi asimilarea culturii universale, nu-i un raport de adversitate, ci unul de o armonioasă împlinire. Îndreptăţirile pentru care ziua naşterii lui Eminescu a devenit, aşa cum ar fi trebuit să fie de mult, ziua culturii naţionale stau şi în situarea genialului scriitor, nu doar în lumile imaginilor poetice, ci şi a gazetarului care a rostit, în scrisul său cotidian, adevăruri esenţiale despre realităţile dure ale ţării lui. Posteritatea l-a considerat cel mai mare ziarist al României prin profunzimea şi amplitudinea viziunii sale, prin valorile stilistice ale articolelor sale, prin integritatea lui morală, prin credinţa cu care a afirmat principii asupra cărora se cuvine şi astăzi să medităm. Ziua culturii naţionale este ziua naşterii lui Eminescu, deoarece el a dovedit că artist-ziarist-om pot să se întruchipeze în una şi aceeaşi fiinţă, cumulând, în cel mai înalt grad, înzestrări morale şi intelectuale, care-l fac un model nepieritor. Neamul românesc a dat oameni de cultură naţională şi universală. De ziua culturii naţionale trebuie să omagiem pe toţi cei care şi-au adus şi aduc contribuţii majore în cultura şi educaţia naţională. Cumulând aceste valori, aceste opere de cultură, din toate domeniile de activitate (literatură, artă, stiinţă, etc.) şi făcându-le cunoscute, facând cunoscuţi si pe cei care le-au creat, ziua culturii române este mult îmbogăţită şi mult mai profundă. Ar fi nedrept să nu facem referire la operele cele mai importane şi la autorii lor. Alături de aceştia, geniul lui M. Eminescu este mai pregnant, mai strălucitor. De exemplu, idealurile de unire şi patriotism, pe care le găsim la Eminescu reliefate cu pregnanţă, au dăinut în ţările române cu mult timp înainte. Aşa se face că tot în această lună -24 ianuarie-, sărbătorim 157 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Hora unirii, a lui V. Alecsandri, apărută în 1856 prefaţeză în versuri, ceea ce se va întâmpla în plan politic şi economic în anul 1859. „Unirea, naţiunea a făcut-o”, declara M. Kogălniceanu. Aşadar, nu trebuie să omitem nimic din ceea ce este romănesc în această zi a culturii naţionale.
Cultura are o influenţă binefăcătoare asupra oricărui om. Ea ne arată rostul vieţii, ea ne arată calea pe care trebuie să mergem şi ne-o luminează cu raze din ce în ce mai clare, mai strălucitoare. Prin ajutorul culturii, ne făurim încă din vreme un ideal, pe care ţinem să-l realizăm zi cu zi, şi care formează partea cea mai bună, cea mai frumoasă, a vieţii noastre. Ea ne îndepărtează, de asemenea, de apucăturile rele ale semenilor noştri, ne învaţă să fugim de ale noastre proprii, şi ne deprinde să ne ocupăm numai de ceea ce vedem că este folositor, înălţător. Stă în puterea noastră să ne construim un alt prezent pentru a avea un alt viitor.
“Trudeşte ca un rob! Porunceşte ca un rege! Creează ca un zeu!” Şi atunci poţi să transmiţi prin operele tale, mesajul: „Să arzi ca o flacără, să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul”. (C. Brâncuşi).
Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea
care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc. Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei– priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi. Să apreciem ce este, nu ce e numit.
Omul este o fiinţă educaţională: formarea şi dezvoltarea lui fiind de neconceput în afara societăţii, a culturii şi a istoriei. Cartea nu te jigneşte, nici nu te urăşte, nici nu te vorbeşte de rău, în orice condiţie şi în orice loc te învaţă. Luaţi cărţile de pe rafturile prăfuite şi oferiţi-le viaţă prin lectură! Educaţia este şi problemă de politică culturală a unei ţări, absenţa cărţii (învăţării) va da naştere unor generaţii nepregătite, care fiind mulţi vor face reguli. Părinţii nu trebuie să neglijeze învăţătura copiilor lor, dacă îi iubesc cu adevărat, fiindcă este cea mai de preţ moştenire pe care le-o pot oferi. „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte”…Să învăţăm continuu, să ne păstrăm starea de elev, indiferent de vârstă şi profesie. Este condiţia esenţială pentru a ieşi din situaţia actuală în care ne aflăm. Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor./Învaţă de la toate că totu-i trecător./Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,/Să înveţi, din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!
Romulus Modoran
