Mâine seară, de la ora 18:00, la Casa Grădinarului din Parcul Central Târgu Jiu, vor avea loc o serie de activități dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului. Evenimentul are ca scop evidențierea și păstrarea valorilor culturale tradiționale, al patrimoniului arhitectural zonal și al muzicii tradiționale gorjenești.
În cadrul acestei acțiuni culturale vor fi prezente: o expoziție de costume populare realizate de meșterii populari ai Atelierului de Creație și Broderie „Ia de sub munte Tismana”, o expoziție de fotografie veche a comunității Târgu Jiu Odinioară, iar patrimoniul muzical va fi reprezentat de o formație de lăutari de la Pârâul de Pripor, o zonă cu specific tradițional lăutăresc.
Parteneri ai evenimentului sunt: Direcția Județeană pentru Cultură Gorj, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși”, Ia de sub munte – Atelier de Creație și Broderie, și Primăria Orașului Tismana, dar și Casa de Cultură “George Coșbuc” Tismana.