Weekend cu controale în zonele aglomerate din județul Gorj

1403

Noi controale au fost făcute, în weekend, în zonele aglomerate din județul Gorj, în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de coronavirus. Oamenii au fost verificați dacă poartă mască, fiind aplicate și sancțiuni. De asemenea, în magazine s-a controlat și dacă se respectă distanța recomandată.,,În cursul zilei de vineri, sub coordonarea Instituției Prefectului, poliţiştii gorjeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ANSVA, ANPC și ai Ministerului Sănătății au desfășurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora și terase. În cadrul acțiunilor au fost verificate 104 societăţi comerciale, de pe raza întregului județ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. De asemenea, au mai fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale în valoare de 8.700 de lei, în baza Legii nr. 61/1991, în context COVID–19. În decursul acțiunilor a fost identificată o societate comercială care nu a respectat modul de amenajare a terasei privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese, fiind sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei.
Totodată, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională în baza HG nr. 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, în valoare de 1.200 de lei. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.Acțiunile au continuat și în noaptea de sâmbătă spre duminică. ,,În cadrul acțiunii au fost verificate 17 societăţi comerciale, de pe raza întregului județ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate șase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.200 de lei, din care una la Legea nr. 55/2020, iar alte două sancțiuni la Legea nr. 61/1991, în valoare de 200 de lei. Pe raza municipiului Târgu-Jiu a fost identificată o societate comercială care nu respecta măsurile de diminuare a riscurilor potrivit Legii nr. 55/2020, fiind sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei. În cadrul aceleiași acțiuni, poliţiştii au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei, privind transportul în regim de taxi și închiriere”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.Oamenii legii fac apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria viaţă şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.