Weber, demers de constituire a unei comisii parlamentare pentru CEO

248

Deputatul de Gorj, Mihai Weber, se implică în continuare atât pentru menținerea sediului CEO la Târgu-Jiu, cât și pentru înlăturarea problemelor companiei.
“Haideți să facem front comun și să luptăm pentru păstrarea sediului Complexului Energetic Oltenia în Gorj. Situația înregistrată la nivelul companiei, afectează întreaga activitate a acesteia. Mai nou, sunt anunțate mii de concedieri începând cu luna iunie, până atunci salariații urmând să fie băgați în șomaj tehnic, prin rotație, un anumit număr de zile. Am apelat de nenumărate ori la domnul ministru și am cerut lămuriri cu privire la situația complexului, însă de fiecare dată a refuzat să dea un răspuns concret. Timpul trece și veștile nu par a fi îmbucurătoare. Trebuie să conștientizăm că în acest moment, orice decizie prost luată, ar putea costa foarte scump Gorjul. Fiecare dintre noi trebuie să dea dovadă de unitate și implicare în salvarea întregului sistem energetic”, a transmis, ieri, deputatul care a făcut și un apel sincer și deschis către toți cei care doresc să se implice în crearea premiselor desfășurării activității Complexului Energetic Oltenia.
“Legat de acest subiect, zilele trecute, a fost inițiat demersul de constituire a unei comisii de anchetă parlamentară care să analizeze atât activitatea Complexului Energetic Oltenia, cât și activitatea Complexului Energetic Hunedoara. De altfel, moțiunea simplă pe energie este redactată, urmând să fie depusă în funcție de acțiunile ce vor fi întreprinse de către Ministerul Energiei în legătură cu situația cu care se confruntă societatea”, a mai spus, ieri, deputatul de Gorj, Mihai Weber într-o declarație de presă.
“Acum, mai mult ca oricând, lăsând la o parte orice interes comun, orice orgoliu, trebuie să dăm dovadă de unitate, și să încercăm pe toate căile posibile să înlăturăm problemele cu care se confruntă compania. Sediul societății trebuie să rămână în Gorj, iar miile de angajați trebuie să își desfășoare în continuare activitatea în unitățile acesteia”, a conchis parlamentarul.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here