Weber, de partea investițiilor din turism: Telecabina care va lega Peștera Muierilor de Rânca

1956

Deputatul Mihai Weber subliniază, într-un comunicat de presă, o serie de investiții importante în turism, ce vor fi realizate în județ. Una dintre cele mai importante va fi implementată la Baia de Fier.

,,Gorjul este binecuvântat cu o mulțime de obiective turistice care printr-o promovare eficientă poate să atingă potențialul mult meritat. Într-o perioadă scurtă va fi realizată o investiție constând într-un mijloc modern de transport persoane (tip telecabină) din punct de plecare Baia de Fier – Peștera Muierilor, punct de sosire Rânca, împreună cu extinderea domeniului schiabil din stațiunea montană Rânca. Există foarte multe proiecte de interes turistic care pot fi realizate în județul Gorj, dar au nevoie de oameni implicați, persoane cu viziune, una dintre aceste persoane fiind primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, om la care tot timpul am găsit deschidere și cu care am colaborat pentru realizarea acestui proiect”, anunță parlamentarul PSD. ,,În prezent s-a întocmit documentația și a fost depusă la Ministerul Turismului de către o firmă specializată pentru a obține certificarea de localitate de interes turistic local. După obținerea respectivului document, calea este deschisă pentru realizarea obiectivului propriu-zis, existând o axă bugetată pe fonduri europene care permite realizarea acestor tipuri de investiții. Opinăm ca orizont de timp câteva luni pentru demararea obiectivului propus”, mai transmite Weber care susține aceste inițiative, asigurând edilii din județ de tot sprijinul în materializarea acestor proiecte.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.