Vrea discuții în CSAT despre situația CE Oltenia

886

Deputatul PSD de Gorj, Mihai Weber, vrea ca problemele Complexului Energetic Oltenia să fie discutate în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

„Situația creată în jurul Complexului Energetic Oltenia, prin anularea de către instanță a acordului de mediu al Carierei Roșia, este una îngrijorătoare și periculoasă pentru întreaga țară și, în particular, pentru noi, gorjenii. Vorbim aici, de fapt, despre contestarea în instanță a tuturor acordurilor de mediu deținute de exploatările miniere ale CE Oltenia. De asemenea, discutăm despre o importantă componentă social-economică, pentru că în urma închiderii unor exploatări miniere zeci de mii de oameni își vor pierde slujbele și zeci de mii de firme pot da faliment”, susține liderul PSD Gorj.
Potrivit lui Weber, subiectul nu poate fi „bagatelizat” și nici „politizat”, el reprezentând o temă care ține de siguranța națională a României. „Prin urmare, îi solicit președintelui României convocarea unei ședințe a CSAT, în care să fie găsite soluții care să ducă la scoaterea Complexului Energetic Oltenia din acest impas, în contextul importanței pe care o are acest obiectiv economic pentru securitatea energetică a țării, precum și implicarea fermă a Guvernului României pentru deblocarea situației”, a mai arătat parlamentarul gorjean.
Curtea de Apel București a anulat, la cererea asociației Bankwatch România, acordul de mediu al Carierei Roșia, cea mai mare a Complexului Energetic Oltenia și fără de care Termocentrala Rovinari nu poate funcționa la capacitate.
Cariera Roșia trebuie să înceapă acum demersurile pentru obținerea unui nou acord. Asta după ce Complexul Energetic Oltenia obținuse din partea Guvernului acordul să înceapă exploatarea a încă 81 de hectare de teren, care au fost scoase din circuitul silvic.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here