Vor să ajute Energia

596

Situația delicată prin care trece clubul gorjean a depășit deja granițele țării, mulți oameni implicați în fenomenul baschetbalistic cunoscând în mare ceea ce se întâmplă acum la Energia. Dacă mulți cântă prohodul, alții se gândesc cum să ajute această echipă să respire în continuare, iar un mesaj extrem de interesant vine tocmai din Lituania.
Pe adresa clubului târgujian a sosit un mail de la un impresar lituanian care oferă posibilitatea Energiei de a se folosi gratuit de serviciile a trei jucători pe care-i reprezintă. “Am următorii jucători disponibili pentru echipa dumneavoastră, ei se află sub contract cu o echipă din prima ligă din Lituania, dar pot fi împrumutați echipei dumneavoastră, echipa din Lituania urmând a continua să plătească ea, direct salariile. Dumneavoastră nu veți plăti niciun salariu, ci doar o mică factură către clubul lituanian, ca taxă de împrumut a jucătorilor, taxă care poate fi flexibilă și negociată. Jucătorii sunt point guard-ul Saah Nimley, small forward/power forward Timmy Knipp și power forward Eric Stutz”, se precizează în mailul primit pe adresa clubului. Din păcate, clubul târgujian are mari probleme și în a accepta această propunere mai mult decât interesantă, conturile sale fiind practic goale în acest moment, iar jucătorii veniți din Lituania ar trebui mai întâi legitimați, iar apoi cazați, ceea ce înseamnă, din păcate, un lux în acest moment.
Oferta venită din Lituania a ajuns și la urechile președintelui CJ Gorj, Ion Călinoiu, care a apreciat solidaritatea de care au dat dovadă lituanienii și, în același timp, a aruncat rușinea situației pe cei care au decis tăierea finanțării sportului gorjean: “Am rămas stupefiat de această lecție de solidaritate internaţională! O echipă din Lituania ne trimite jucători să joace la Energia, iar ei să plătească totul. Ne facem de râs în lumea asta cu atitudinea unor iresponsabili”, a declarat Ion Călinoiu.
Ieri, o demonstrație de solidaritate a venit și din partea unei echipe din a doua ligă din România. Amicii Pitești este gata să-și ofere cei mai buni jucători: Brackett Shahmel (poziția 2), Călin Valentin (poziția 3), Nosescu Ciprian (poziția 1) și Maftei Rareș (poziția 1 și 2). Jucătorii au statistici interesante în acest sezon în liga a doua, însă și mai tentantă este latura financiară. Toate cheltuielile cu deplasările celor patru jucători mai sus amintiți la meciurile pe care Energia le va disputa la Târgu-Jiu, cât și cele pe care le va disputa la Mediaș, Galați, Timișoara și București, vor fi suportate în întregime de către președintele clubului piteștean cu nume parcă predestinat, C.S. Amicii Pitești.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.