Vor primi măşti gratis în fiecare lună

905

Persoanele cu venituri mici, precum beneficiarii de ajutoare sociale, vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună. Este un proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Proiectul are ca obiect achiziţionarea de măşti de protecţie de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora.
Autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.
Prevederile legii se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Proiectul de lege va merge la președintele Iohannis, pentru promulgare.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here