Vizite cu programare după gratii

525

penitenciar (17)Începând de luna viitoare, persoanele private de libertate vor putea beneficia de vizite mai lungi în spatele gratiilor. Decizia va intra în vigoare de la 1 august şi se referă la primirea dreptului la pachet şi vizită pentru deţinuţi, pe baza unei programări prealabile. Acest sistem nou va duce la creşterea atât a timpului de vizită cât şi a numărului de vizitatori.

Decizia care va fi aplicată începând din august va schimba actualul regulament. Astfel, vizitele nu se vor mai face după litere ci vor fi organizate zilnic câte patru serii de vizite, în cadrul fiecăreia putând fi vizitaţi câte şapte deţinuţi. „Prin aceste modificari se creşte durata vizitelor de la 1 oră la 1 oră şi 1/2, vizitele nu se mai fac după litere, fiecare persoană privată de libertate va putea fi vizitată de maxim doi adulţi şi maxim doi copii (obligatoriu copiii să fie însoţiţi de un adult).

Vor fi organizate zilnic câte patru serii de vizite (10-12, 12-14, 14-16, 16-18)”, a declarat Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.

penitenciar 020Mai mulţi vizitatori zilnic

S-a constatat că prin aplicarea acestei măsuri va creşte numărul de vizitatori zilnici de la 15-18 pe zi la 28. “Se va ajunge la diminuarea timpului de aşteptare al vizitatorilor şi fluidizării accesului în spaţiile destinate acordării drepturilor persoanelor private de libertate. Membrii de familie ai persoanelor private de libertate sau alte persoane îşi vor anunţa intenţia de a efectua vizita înainte cu cel puţin 48 de ore înainte de data prezentării”, a mai spus Dumitriu. Astfel, persoanele care vor să vină în vizită trebuie să solicite acest lucru prin telefon, e-mail sau direct la sediu, în timpul de lucru al acestui sector. Prin urmare, se poate apela numărul de telefon 0253-217587 sau se pot trimite mesaje la adresa de e-mail viziteptargujiu@dgp.ro. În cazul în care intervin modificări în ceea ce priveşte dreptul persoanelor private de libertate la vizită, vizitatorii sunt anunţaţi de faptul că nu mai pot veni la acestea.

Deţinuţii, informaţi despre drepturile lor

Vizitele sunt programate în ordinea cronologică a primirii solicitărilor, în limita numărului maxim de persoane private de libertate care pot fi vizitate. În situaţia în care nu pot fi realizate vizite la data cerută, solicitanţilor li se va comunica data şi intervalul orar disponibil în care se vor putea programa.

Toţi cei care doresc să viziteze o persoană aflată după gratii trebuie să se prezinte la Penitenciar cu 15 minute înainte de ora stabilită, pentru a putea fi verificat aşa cum trebuie. Şi deţinuţii au aflat despre modificările survenite, fie prin sistemul televizat cu circuit închis, fie prin fluturaşii care sunt distribuiţi, începând de joi, în unitate.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here