În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inspectorii ITM Gorj au efectuat mai multe controale la angajatorii din judeţ. În urma verificării au fost depistate 34 de neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 23000.
“Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neasigurarea organizării si funcţionării comitetului de securitate si sănătate în muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă, stingătoare auto expirate”, a precizat George Romanescu, şeful ITM Gorj.
A.B.