Vîlceanu (PNL): Vom continua guvernarea

1761

Deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu, a declarat, luni, că decizia premierului Cîţu de a-l demite pe Voiculescu a fost corectă. Parlamentarul spune că un ministru nu este neapărat un „vătaf” doar pentru că îşi alege oamenii în minister şi îi dă afară.
Afirmația vine după ce liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, l-a acuzat pe premierul PNL că s-a comportat ca un „vătaf pe plantaţie” prin demiterea lui Vlad Voiculescu.
„În condițiile în care un ministru nu participă în echipă la actul de guvernare, acel ministru trebuie să plece. Altfel ar fi criză. Niciun ministru la el în minister nu trebuie să fie considerat un vătaf doar pentru că îşi alege oamenii în minister şi că îi dă afară. Şi domnul Drulă a dat afară directori de companii şi nu l-a întrebat nimeni”, a declarat Vîlceanu, la Digi24.
Mai mult, Vîlceanu a anunțat că atât liberalii, cât şi partenerii din UDMR îl susţin pe Florin Cîţu. „Vom continua guvernarea, pentru că, până la urmă, România trece o perioadă grea şi trebuie guvernată”, a mai declarat Vîlceanu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here